Rămâi conectat

Actualitate

MADR: Amenzi de peste 660.000 de lei pentru substituirea produselor procesate din lapte și dezinformarea consumatorilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zeci de unități alimentare au fost amendate cu o sumă totală de 661.219 lei, pentru nereguli ce au vizat substituirea produselor procesate din lapte cu specialități pe bază de grăsimi hidrogenate și dezinformarea consumatorilor, dar și pentru încălcarea normelor igienico-sanitare și siguranță alimentară, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), au reluat activitățile de control desfășurate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancționarea și diminuarea fraudelor în domeniu.

Acțiunile se desfășoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Capitală, cât și în toate municipiile reședință de județ, și urmăresc în principal verificarea conformității denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziție din sistemul de etichetare.

Au fost verificate 180 de unități (din care 85 patiserii, 17 cofetării – laboratoare cofetărie, 47 de pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unități de fast-food, cinci magazine alimentare). Controalele au avut loc în București și în municipiile reședință de județ precum Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea și Vaslui. Dintre acestea, 73 de unități, reprezentând 40,5% din totalul celor verificate, utilizează în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate și informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obținute din lapte (brânză, cașcaval, unt etc.).

Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialități obținute din grăsimi hidrogenate, în comparație cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte și produse derivate din lapte și pe linia informării corecte a consumatorilor.

”Au fost depistate și alte abateri, precum comercializarea așa-zisei ”Specialitate Bulgaria””, Telemea de Bivoliță, Telemea de Capră și Telemea de Vacă, la prețuri cuprinse între 8,5 lei și 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă faptul că afectează imaginea producției autohtone, autentice și sănătoase, reprezintă practic și o sfidare a consumatorilor. Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor și substituirea produselor procesate din lapte cu specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, dar și cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare și siguranță alimentară, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 661.219 lei”, se precizează în comunicatul MADR. (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]

Citește mai mult

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea