Rămâi conectat

Politică Administrație

LUNI: Ședință extraordinară la CL Alba Iulia – 10 consilieri vor taxe și impozite la nivelul din 2012

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Zece aleși locali din PNL, PSD și PPDD au solicitat secretarului Primăriei Alba Iulia să convoace pentru luni, 14 ianuarie 2013, de la ora 11.00, o ședință extraordinară de consiliu local în care să se supună spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre prin care se propune revocarea HCL nr.2/2013 și menținerea impozitelor și taxelor locale la nivelul anului 2012.

Cererea a fost semnată de liberalii Gabriel Pleșa, Simone Albani, Rareș Buglea, Daniel Zdrînc și Vasile Petric, social-democrații Crișan Vasile, Ovidiu Jidveian, Bogdan Medrea, Horațiu Clepan și de reprezentantul PPDD, Dorin Pocol.

Reamintim că hotărârea de indexare cu 16,05% (în raport cu inflația) – o obligație stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1309/27 decembrie 2012 a fost adoptată în ședința extraordinară a CL Alba Iulia din 7 ianuarie 2013 iar la acea dată s-au abținut de la vot doar consilierii Gabriel Pleșa, Simone Albani, Rareș Buglea, Daniel Zdrînc și Vasile Crișan. Imediat după ședință liberalii au anunțat că vor ataca Hotărârea CL în contencios administrativ.

*Ce se întâmplă în alte orașe din județ

Deciziile Guvernului privind stabilirea taxelor și impozitelor pe anul 2013, respectiv HG nr.1309.27 decembrie 2012, prin care primăriile sunt obligate să mărească ”dările” și Ordonanța de Guvern emisă două săptămâni mai târziu, care permite administrațiilor locale să hotărască dacă este necesar să le mărească sau să le mențină la nivelul anului 2012, crează situații bizare în consiliile locale și derută în rândul cetățenilor.

Astfel, la Aiud – oraș cu o administrație liberală care a hotărât să mărească respectivele taxe și impozite, consilierii PDL sunt cei care contestă decizia și cer revenirea la cuantumurile de anul trecut.

La Ocna Mureș (oraș cu primar PDL), conducerea primăriei a anunțat deja că dorește să mențină taxele și impozitele la nivelul anului 2012, astfel că va propune în aceeași ședință de consiliu local și mărirea și micșorarea dărilor.

La Cugir (oraș cu primar PNL), taxele și impozitele locale s-au mărit vineri, 11 ianuarie, cu 16,05%, dar decizia este valabilă doar până luni, 14 ianuarie, când, tot într-o ședință extraordinară, se va propune revenirea la cuantumurile din 2012.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea