Ludovic Orban: Ne dorim creşterea pensiilor, dar vrem să avem garanţia că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre iad este pavat de bune intenţii
Miercuri, premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va creşte pensiile, dar numai după o analiză foarte serioasă, în funcţie de posibilităţile reale, pentru a avea garanţia că acestea vor putea fi plătite.
„Noi am prevăzut în bugetul de stat sumele necesare pentru asigurarea creşterii pensiilor, vom creşte pensiile, dar decizia de creştere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă.
Noi ne dorim creşterea pensiilor, dar în acelaşi timp vrem să avem garanţia că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre iad este pavat de bune intenţii. Dacă tu creşti un venit public fără să ai resursele financiare şi fără să ai garanţia că ai capacitatea să plăteşti fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci şi alte instituţii financiare, rişti să faci numai rău.
După şase luni, în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, vom avea raportul semestrial privind evoluţia economiei. De asemenea, vom face prognozele şi vom consulta toate prognozele făcute de Comisia Europeană sau de alte instituţii (…) şi vom lua decizia în funcţie de posibilităţile reale, efective pe care le vom avea”, a afirmat Orban, la Realitatea Plus.
El a adăugat că prioritatea este plata salariilor şi pensiilor, iar oricine critică măsurile Guvernului este „un inamic” al nivelului de viaţă al oamenilor.
„Oricum, cu siguranţă, avem ca prioritate plata pensiilor şi salariilor. Acest lucru este fundamental. Credeţi-mă, este un efort care nu este foarte uşor în condiţiile economice date, cu atât mai mult cu cât vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru a putea susţine economia şi pentru a putea asigura capitalurile necesare în economie pentru a avea o revenire cât mai rapidă în economie şi chiar o dezvoltare, sunt necesare resurse suplimentare.
Aş mai spune un lucru: oricine critică măsurile pe care le-am luat şi mai ales măsurile pe care trebuie să se implementăm este un inamic al vieţii, al sănătăţii oamenilor şi, mai ales, al nivelului de viaţă al oamenilor. Dacă nu ţinem sub control epidemia, nici economia nu va pute a reveni cu viteză la normalitate”, a susţinut premierul.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]