Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Ludovic Orban, despre testarea COVID-19, în masă: „Nu s-au degajat suficiente argumente, astfel încât să declanşăm un astfel de proces”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primul Ministru Ludovic Orban a declarat, marți, că nu a fost luată o decizie în ceea ce priveşte organizarea unei testări în masă în România. Premierul a menţionat că, în urma discuţiilor cu specialiştii, „nu s-au degajat suficiente argumente” pentru a începe un astfel de proces.

„România are o populaţie mare. Încă nu am luat o decizie în acest sens (privind testarea în masă, n.r.). Ce pot să vă spun este că deja am adoptat un act normativ în care am decis achiziţionarea a 3 milioane de teste rapide, la rezerva pe care o constituim. Utilizarea acestor 3 milioane de teste rapide va fi decisă de specialiştii din domeniul sănătăţii publice de la Institutul Naţional de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii”, a declarat Ludovic Orban, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la finalul participării la Topul Naţional al Firmelor 2020.

Pe de altă parte, premierul a arătat că pentru o astfel de procedură ar fi necesare 17-18 milioane de teste, dar şi acordul cetăţenilor.

„Deocamdată, pe toate discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii nu s-au degajat suficiente argumente, astfel încât să declanşăm un astfel de proces. În plus, gândiţi-vă că, pentru a putea face o testare în masă, România are nevoie de 17-18 milioane de teste, care sunt foarte greu de găsit, care costă şi până la urmă s-ar putea nici să nu te ducă la obiectivul şi misiunea pentru care faci o astfel de procedură. Plus că mai este şi vorba despre faptul că nu poţi să îl testezi pe om, decât dacă îşi dă acordul. Exact ca la vaccinare. Vaccinarea se face cu acordul cetăţeanului, nu se face cu forţa”, a spus Orban.

Premierul a evidenţiat că fiecare metodă de testare prezintă avantaje sau dezavantaje şi a subliniat că România este interesată de creşterea capacităţii de testare pe aparate RT PCR, care au precizia necesară pentru a stabili dacă o persoană este sau nu bolnavă.

„Testele care îţi dau răspuns în aproximativ 15 minute sunt relevante, adică au precizie mare, numai în condiţiile în care boala este într-o fază în care dă simptome. Sunt foarte multe teste false în faza asimptomaticilor şi e posibil să faci o testare, mai ales la asimptomatici, să nu se identifice că persoana este pozitivă, să se considere sănătoasă din cauza testului negativ şi să se comporte în continuare ca o persoană sănătoasă. Noi avem o situaţie diferită. Uitaţi-vă la explozia de infectări din Austria, uitaţi-vă cu ce s-a confruntat şi Slovacia înainte de decizia de testare! Noi creştem capacitatea de testare pe aparatele RT PCR, care sunt singurele care au precizia necesară pentru a stabili dacă persoana este sau nu este bolnavă şi folosim această metodă”, a declarat Orban.

Sursa: tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tichete Paşte 2024: Câți bani pot primi angajații, în plus, de sărbătorile pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tichete Paşte 2024: Câți bani pot primi angajații, în plus, de sărbătorile pascale Chiar dacă bonusurile de Paşte nu sunt atât de populare ca primele de Crăciun, perioadă care coincide cu bilanţul unui an, există diverse forme de recompensare a angajaţilor care nu încarcă fiscal angajatorul. Cadoul în numerar de 300 lei este asimilat veniturilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea