Lotul problemă al autostrăzii Cunța – Săliște: Șeful CNADNR s-a înfuriat pe italieni și a angajat o firmă românească să repare fisurile pe cheltuiala Impregillo
Din cauza alunecărilor de teren și a fisurilor survenite în asfaltul lotului 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu, de la Cunța (Alba) la Săliște (Sibiu), imediat după deschiderea circulaţiei în 14 noiembrie 2014, CNADNR nu a semnat recepţia lucrărilor realizate de constructorul italian Impregilo.
Deși de la inaugurare s-a interevenit în repetate rânduri pentru remedierea fisurilor, circulația în zona problemă fiind astfel restricționată pe perioada lucrărilor, situația nu a fost remediată.
Acum însă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a angajat o firmă din Sibiu ca să repare fisurile din asfaltul lotului 3. Lucrările au început la o zi după ce pe lotul respectiv a fost vizitat de Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, pentru a vedea cum evoluează lucrările de remediere și finalizare a șantierului. Italienii de la Impregillo i-au transmis în aceeași zi că se vor apuca de lucru în data de 15 iulie. Deranjat de atitudinea italienilor și de faptul că rezolvarea problemei se tergiversează, șeful CNADNR a anunțat că reparațiile vor fi executate la comanda CNADNR, iar decontul acestor lucrări va fi facturat către Salini Impregilo. Potrivit turnulsfatului.ro, în cursul zilei de vineri, angajații italienilor supravegheau discret modul în care este refăcut asfaltul autostrăzii pe care ei au construit-o.
„Din primele investigații de la fața locului rezultă că fisura nu este datorată alunecărilor de teren, ci doar problemelor nerezolvate, cum ar fi drenurile înfundate. Am mai constatat la terminarea viaductului, în sensul de mers spre Sibiu, că șanturile colectoare nu au fost finalizate, apa acumulată în urma ploilor din ultimele zile putând afecta instalația electrică și sistemul ITS. CNADNR împreună cu CESTRIN au efectuat foraje, teste la fața locului, care erau în sarcina constructorului. Testele efectuate au confirmat că a fost o greșeala de execuție din partea constructorului (…)
Este inadmisibil ca de la apartiția fisurilor până în prezent constructorul să nu cerceteze și să nu găsească soluții pentru rezolvarea problemelor. În aceste condiții, astăzi am hotărât să remediem imediat fisura de 20 de metri, urmând ca decontul acestei lucrări să se facă din banii constructorului. În același timp le vom solicita, ca ultimatum, printr-o scrisoare oficială, un plan de măsuri concret și realist de rezolvare a tuturor problemelor apărute pe acest tronson. Consider că am dat dovadă de înțelegere până acum, dar responsabilitatea față de realizarea acestui proiect ne determină să acționăm ferm, și să nu mai îngăduim tergiversări și soluții precare. Le solicit și public celor de Salini Impregilo să își asume contractul cu responsabilitate”, a precizat la 1 iulie directorul CNADNR Narcis Neaga pentru ziuacargo.ro.
Lucrările din zona alunecărilor de teren de la Aciliu au început la finele săptămânii, pe porțiuni: stratul de asfalt este decupat pe porțiuni, terasamentul este înlocuit până la aproximativ un metru adâncime, după care urmează așternerea unui nou strat de asfalt. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ două săptămâni..
Italienii “monitorizează”
Deși reabilitarea căii de rulare ar fi trebuit să fie executată de către compania Impregilo, italienii au spus că vor monitoriza ”deplasările” din terasament, iar după luni bune de monitorizare, în care fisura s-a ”stabilizat” la o lungime de aproximativ 50
de metri, o lățime de câțiva centimetri și o diferență de nivel de aproximativ zece centimetri, într-o singură zi au frezat un strat superficial de asfalt și au așternut unul nou. La scurt timp însă, fisura și-a făcut din nou apariția.
Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu a fost inaugurat de Victor Ponta şi Ioan Rus în ultima zi a campaniei electorale pentru prezidenţiale.
Bogdan Presecan
sursa & foto: turnul sfatului.ro, stiridesibiu.ro, ziuacargo.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”
Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”Răsfoiește Răsfoiește reviziile Peisajele spectaculoase și culorile de toamnă formează combinația perfectă pentru turiștii care vor să descopere Transapuseana, șoseaua care traversează Munții Apuseni. Ziariștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu Ioana […]
Foto | Mesaje de condoleanțe pentru asistenta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba care a fost găsită fără suflare: ,,O parte din inima mea s-a dus odată cu tine”
Mesaje de condoleanțe pentru asistenta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba care a fost găsită fără suflare: ,,O parte din inima mea s-a dus odată cu tine” O asistentă medicală de la Spitalul Județean de Urgență Alba a fost găsită fără suflare într-o locuință din Alba Iulia, sâmbătă, 17 octombrie 2026. Vestea morții sale […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 18 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 18 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și […]

