Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Finalizarea tronsonului de autostrada Orăștie – Sibiu, respectiv a întregului Coridor IV Paneuropean, amânată pe termen nedefinit din cauza unor probleme tehnice neprevăzute

Bogdan Presecan

Publicat

în

Din cauza unor probleme tehnice neprevăzute sau evaluate necorespunzător la viaductul de la Aciliu, constructorul Impregilo, care a câștigat licitația de execuție a tronsonului 3 de autostradă în zona Sebeș – Sibiu, respectiv Cunța – Săliște, care face parte din Coridorul IV Paneuropean, finanțat de către Comisa Europeană, se vede în imposibilitatea de a preda lucrările contractate la termenul stabilit, respectiv aprilie 2013 (amânat ulterior pentru primăvara anului 2014).

Cea mai mare problemă constă în faptul că nu s-a reușit stabilizarea solului, respectiv pilonii de susținere ai celui mai înalt viaduct (pod) din România, de 80 de metri înălțime, își pierd stabilitatea din cauza alunecărilor și prăbușirilor din adâncime de teren, fapt ce antrenează imposibilitatea finalizării autostrăzii pe porțiunea tronsonului de autostradă suspendat.

Problema instabilității solului este una specifică și foarte cunoscută pentru întreg Podișul Secașelor, făcând de zeci de ani mari probleme drumului național DN1,  pe porțiunea Sebeș – Sibiu și pe mai multe drumuri județene din Alba și Sibiu.

Societatea Impregilo a solicitat suplimentarea fondurilor alocate inițial prin contract pentru viaductul de la Aciliu  dar, conform ministrului Marilor Proiecte Dan Șova, în exclusivitate pentru ziarul „Unirea” și pentru www.ziarulunirea.ro,

“în acest moment există o echipă a CNADNR-ului care negociază pe baza datelor oferite de consultantul din proiect, ca să găsească o soluţie acolo. În decursul anului trecut o delegaţie a Comisiei Europene a făcut o inspecţie la faţa locului şi nu a acceptat solicitările de suplimentare financiară formulate de către constructor, spunând că proiectul trebuie realizat în spaţiul şi în limita financiară stabilită iniţial. Pentru acest contract, în acest moment, normal că se discută în continuare, constructorul a făcut şi alte demersuri la Comisia Europeană, care nu ştiu să se finalizat până în prezent cu vreun rezultat. Dacă ele vor rămâne aşa fireşte că vor trebui să finalizeze lucrarea în limita financiară iniţial acceptată prin contract. Şi vor fi terminate până la urmă, bineînţeles”.

Problema este însă imposibilitatea obiectivă a finalizării lucrărilor atâta timp cât viaductul nu se poate realiza, iar chestiunea fondurilor alocate este una esențială, valoarea stabilizării terenului putând să impună creșterea costurilor cu sume de zeci de milioane de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră

Ziarul Unirea

Publicat

în

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv

Ziarul Unirea

Publicat

în

2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv La 2 iulie este sărbătorită, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv. Această dată a fost aleasă în 1994, de către Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființare. <img class="aligncenter wp-image-429153 size-full" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2017/07/jurnalist-sport.jpg" alt="" width="640" height="480" / Asociația Presei […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții Luna iulie sau luna lui Cuptor este plină de obiceiuri frumoase, mai ales în zona rurală din România. Este luna secerișului și a roadelor de vară, luna Pandeliilor și luna Sfântului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea