Actualitate

Lista celor 14 alimente de bază care se ieftinesc de astăzi: La ce produse ar urma să vedem prețuri mai mici

Ioana Oprean

Publicat

în

Lista celor 14 alimente de bază care se ieftinesc de astăzi: La ce produse ar urma să vedem prețuri mai mici

Începând de marţi, 1 august, cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern la 30 iunie 2023.

 

Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, sunt: pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Procedura de formare a preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară, atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor, cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului, informează Agerpres. Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, se precizează în proiectul de act normativ.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, declara pe 30 iunie, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, că la fermieri nu va exista o limită privind stabilirea preţurilor şi nu se va interveni „în niciun fel” la stabilirea preţurilor pe piaţă.

„Prin actul normativ, instituim o formulă agreată cu toate părţile implicate prin care se limitează pentru o perioadă de trei luni adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, „cota de adaos comercial practicat de procesator poate fi de maxim 20% faţă de costul de producţie al produsului calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuieli directe şi indirecte”.

Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanţ, poate fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile operaţionale, a explicat Barbu.

El a menţionat că adaosul comercial practicat de comerciant la vânzarea cu amănuntul şi cash & carry poate fi de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile sale directe şi indirecte.

„Vom reînvăţa să cumpărăm româneşte”, a transmis ministrul Agriculturii, precizând că alimentele din listă sunt „cele mai consumabile în România”.

El a anunţat controale în magazine, menţionând că sunt prevăzute sancţiuni în cazul în care noile reguli nu vor fi aplicate.

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]

Citește mai mult