Rămâi conectat

Actualitate

Lipsa de informare dăunează grav sănătăţii. România, pe ultimul loc în Europa la capitolul prevenţie, dar ocupă un loc fruntaş la numărul pacienţilor care suferă de boli transmisibile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lipsa de informare dăunează grav sănătăţii. România se situează pe ultimul loc în Europa la capitolul prevenţie, dar ocupă un loc fruntaş la numărul pacienţilor care suferă de boli transmisibile. E vorba de HIV-SIDA, TBC şi hepatită – boli pentru care, de ani buni, nu există programe de prevenţie susţinute de stat.

Acum 20 de ani, Constantin a devenit dependent de heroină. Iar în urmă cu 5 ani a aflat că s-a îmbolnăvit de HIV din cauza unui ac infectat. Tânărul provine dintr-o familie fără posibilităţi materiale şi fără educaţie.

Numai în Capitală, cel puţin 12 mii de oameni au aceeaşi soartă. Doar 1200 sunt trataţi în centre speciale, pentru că de atâtea locuri dispunem.

Sute de persoane vin zilnic în centre, unde primesc tratament care îi ajută să îşi ţină în frâu adicţia. Cei mai mulţi dintre ei au HIV şi Hepatita C. Nu au primit niciodată sprijin, ajutor, informare care să îi scutească, poate, de suferința cauzată de aceste boli.

Sunt 10.000 de oameni pentru care nimeni nu are soluţii.

Mai multe ONG-uri au cerut Ministerului Sănătăţii, printr-o scrisoare deschisă, să aloce bani pentru programe de prevenţie destinate grupurilor vulnerabile.

Planurile de prevenţie ale decidenţilor din Sănătate ocolesc virusul imuno deficitar. Anul acesta se vor aloca peste 190 de milioane de euro, bani europeni, pentru programe de depistare precoce a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B,C şi D, precum şi pentru screening prenatal.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea