Liga a IV-a, etapa a 9-a: Rapid Teiuş a câştigat derby-ul de la Stremţ, CS Zlatna – „set” cu Metalu Aiud! Cuprirom Abrud, doar 7 jucători la Sîntimbru
Transalpina Şugag s-a distanţat în ierarhie după a 7-a victorie consecutivă obţinută în fieful „lanternei roşii”, dar evenimentul rundei a 9-a din Liga a IV-a a fost victoria obţinută la Stremţ de Rapid CFR Teiuş în derby-ul orgoliilor locale. CS Zlatna a urcat pe podium după setul administrat formaţiei Metalu Aiud, iar CIL Blaj a obţinut o victorie spectaculoasă la Daia Română. Cuprirom Abrud s-a prezentat cu numai 7 jucători la Sîntimbru şi meciul s-a întrerupt după nici o jumătate de oră.
Viitorul Spicul Daia Română – CIL Blaj 2-4 (2-2)
Marcatori: G. Scheau (23), P. Ciucă (38) respectiv Rakoczi (25), M. Moldovan (42, 68), Comănici (78) *În minutul 79 R. Damian (CIL Blaj) a apărat un penalty executat de G. Scheau.
Meci spectaculos la Daia Română, unde în primul mitan amfitrionii au condus în două rânduri (iarăşi a înscris antrenorul Paul Ciucă), dar au fost egalaţi rapid. Formaţia din „Mica Romă” traversează o perioadă excelentă, cu 5 jocuri invincibile, dăienii înregistrând al treilea eşec intern stagional.
Voinţa Stremţ – Rapid Teiuş 1-2 (0-0)
Marcatori: I. Popa (77), respectiv Ciocan (53), Il. Mihălţan (87) *În minutul 70, Moruşcă (Voinţa) a fost eliminat.
Derby local cu ambiţii şi spectatori numeroşi (mulţi din Teiuş), în jur de 300. Feroviarii au avut nervii mai tari şi s-au impus în confruntarea orgolilor, obţinând al doilea succes la rând.
Arieşul Apuseni Baia de Arieş – Transalpina Şugag 2-5 (0-3)
Marcatori: Almășan (63), C. Marc (65), respectiv I. Lăcătuș (12, 20, 84), Șufană (42), P. Lazăr (56).
Disputa formaţiilor aflate la cei doi poli ai ierarhiei a fost la discreţia liderului care a înregistrat în compania “lanternei roşii” a 7-a victorie succesivă, distanţându-se în ierarhie, după pasul greşit făcut de CS Ocna Mureş.
CS Zlatna – Metalu Aiud 6-1 (3-1)
Marcatori: Kiraly (20), D. Cristea (25, 27, 49), H. Marian (47), A. Cîmpean (81), respectiv P. Muntean (36).
Aurarii au făcut scorul etapei, o jumătate de duzină de goluri înscrise, şi au urcat pe locul secund după a treia izbândă succesivă (cea mai netă din acest sezon). Euforia succesului din derby-ul cu Olimpia s-a stins şocant pentru aiudeni care pierd iarăşi după 5 jocuri fără eşec (13 puncte strânse).
Viitorul Sîntimbru – Cuprirom Abrud 3-0 (la „masa verde”)
Oaspeţii s-au prezentat în numai 7 jucători, partida întrerupându-se în minutul 28, la scorul de 3-0, goluri marcate de E. Hălălae şi Saşa – dublă. Invocând o „accidentare” (R. Cioară), moţii au rămas numai în şase jucători, lucru interzis de regulament, iar întâlnirea se va omologa cu scorul înregistrat în acel moment pe teren
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]