Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Liga a 3-a, Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 0-0 / Remiză a uniriştilor în „oraşul viorilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Unirea Alba Iulia și-a propus revanșa la Reghin, după acel 1-4 usturător de pe “Cetate” din toamnă (17 octombrie), o înfrângere aspră ce l-a pus sub presiune pe tehnicianul Adrian Bicheși.

Obiectivul a fost atins parţial, prelungindu-se perioada favorabilă a echipei albaiuliene, care se impusese anterior în două jocuri consecutive (3-2 la Ungheni şi 2-1 în derby “de Alba” cu CS Ocna Mureș, la Zlatna).

Partida de la Reghin s-a încheiat la egalitate, 0-0.

*Bicheși: “Punct meritat și muncit”

A fost o partidă departe de scenariul unei remize sterile, ambele formații având ocazii bune, la un moment dat jucându-se pe contre, cu faze rapide de la o poartă la alta. Sunt mulțumim, am făcut un joc bun pentru o partidă în deplasare, o prestaței curajoasă, rezultând un egal echitabil. Am luat un punct de moral, ne continuăm seria pozitivă și suntem în calcule pentru ocupare locului al treilea”, a spus antrenorul Adrian Bicheși la finele primului joc stagional în care Unirea Alba Iulia nu a primit gol.

Unirişti au început bine meciul din „oraşul viorilor”, în minutul 12 mingea expediată din lovitură liberă de la peste 25 de metri de Giurgiu lovind una dintre barele laterale ale porţii amfitrionilor. Albaiulienii au avut apoi o nouă şansă de a deschide scorul, prin Fetița și M. Codrea (25). Nouă minute mai târziu, M. Codrea a reluat cu exteriorul din unghi, dar un apărător al gazdelor a salvat de pe linia porții cu capul, rezultând un corner rămas fără consecinţe pe tabelă.

Mitanul secund a debutat cu reghinenii mai avântaţi, însă reduta uniristă a rezistat. Gazdele au abuzat de centrări insuficient calibrate, astfel că misiunea defensivei „alb-negrilor” a fost uşurată. Cele mai mari emoţii au fost la şutul fulgerător al lui Covaciu (70), mingea trecând foarte aproape de spaţiul porţii lui Sporea., respectiv la angajarea în careu a lui Bujor (77), cu o minge trimisă de la distanţă în spatele liniei defensive uniriste, dar şi la o nouă oportunitate a lui Bujor (78), devansat în ultimul moment de Bârdea.

„Alb-negrii” puteau da lovitura decisvă oponenţilor în minutul 81, pe contraatac. Două minute mai târziu, Fetiţa a pătruns în careu pe flancul stâng, a şutat din unghi la colţul scurt, dar portarul Vlasa a fost la post. Într-un final antrenant, pe contre, replica a venit de la Covaciu, şut de la aproape 30 de metri, în stânga lui Sporea, balonul fiind deturnat impecabil în corner de goalkeeper-ul unirist.

Avântul Reghin: Vlasa – Nimrod, Merdariu, Bugnar, Truță / cpt– Murar, S. Luca – Stavilă, Covaciu, Harko – Bujor; rezerve: Bucin – Fl. Pop, P. Luca, Crişan, Chirilă,  Suciu, Chirteş, Moldovan, Şerbănaţi. Antrenor Răzvan Dan.

Unirea Alba Iulia: Sporea – Haj, Scrob, Mardare, Al. Giurgiu/ cpt – Pocol (71 Adam), D. Lupșan, Bârdea, Bucurică (71 A. David) – M. Codrea (46 Selagea),  Fetița (90 V. Codrea); rezerve Sântoma, F. Morar, Zsigmond, Dehelean, Mâlnă. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Ștefan Mardare.

Arbitri R. Necrici (Chechiș), Șt. Lar (Baia Mare), M. Berariu (Moroda) Observatori A. Todea (Cluj-Napoca), I. China (Baia Mare)

Lucian DĂRĂMUȘ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea