Rămâi conectat

Curier Județean

Liberalii din Alba Iulia îşi eficientizează organizaţia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Câteva sute de liberali din Alba Iulia au răspuns sâmbătă, 26 februarie, apelului lansat de către Biroul Permanent Municipal (BPM) al PNL Alba Iulia. La Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul reşedinţă de judeţ s-a desfăşurat, timp de peste trei ore, Adunarea Generală a membrilor acestui partid. La eveniment s-au discutat noile evenimente politice şi s-a stabilit strategia de viitor a partidului, ţinând cont de încheierea protocolului judeţean al Uniunii Social Liberale.
Şedinţa a urmărit să analizeze activitatea BPM al PNL Alba Iulia în anul precedent şi să eficientizeze activitatea partidului, prin corelarea acţiunilor realizate de Organizaţa de femei şi cea a Tineretului Naţional Liberal. Lucrările au fost conduse de către preşedintele în exerciţiu, Gabriel Pleşa, consilier local, dintre invitaţii cei mai importanţi făcând parte vicepreşedinţii PNL Alba, Simion Creţu şi Mihai Nicuşor (Cugir), lideri ai grupului de consilieri judeţeni. Au avut intervenţii în plen alţi doi vicepreşedinţi ai filialei judeţene, Florin Roman şi Albani Simone Rocchetti, dar şi Anda Udrea, preşedinta OFL Alba Iulia, precum şi prof. Simion Constantin Adrian, preşedintele TNL Alba Iulia. Printre numeroşii membri prezenţi în sală s-au aflat atât prof. Elena Ignat – preşedinta OFL Alba, Dumitru Fulea – preşedintele PNL Sebeş.
Cei prezenţi au discutat deschis despre oportunitatea şi importanţa realizării USL, dar au analizat şi primirea în partid a unor membri cu notorietate şi apreciere din Alba Iulia, cum sunt av. Angelica Mocan şi dr. Călin Potor, care a devenit astfel deputat liberal de Alba Iulia. De altfel, în cuvântul său adresat tuturor membrilor PNL, Potor a subliniat că acum, mai mult ca oricând, Alba Iulia are nevoie de schimbare, deoarece puterea pedelistă riscă să ducă în derizoriu până şi investiţiile care se fac în Cetate. Alba Iulia trebuie să devină un oraş deschis, curat, cu multe parcuri şi zone verzi, nu o simplă cetate medievală închisă, cu un aer vetust. De aceea, toţi liberalii au decis să se organizeze mai bine, să-şi transmită mai eficient mesajul către populaţie şi să aducă elementul de inovare şi de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor, care este aşteptat de prea mult timp.
Principala concluzie a participanţilor la întrunirea liberală a fost că partidul aflat acum la putere, PD-L, este absolut incapabil să depăşească clientelismul politic, fapt pentru care investiţiile s-au realizat nu în folosul public, ci doar al unor beneficiari bine selectaţi, care vor cotiza la puşculiţa politică a Puterii. De aceea, liberalii şi-au stabilit ca obiectiv direct câştigarea Primăriei şi a Consiliului local albaiulian, în colaborare cu partenerii din USL. În plus, Alba Iulia trebuie să devină centrul de unde politica liberală să se impună la nivel judeţean, pentru a aduce la conducerea CJ Alba un lider al PNL, care să poată gestiona mai eficient viitorul judeţului nostru.
Biroul de presă al PNL Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea