Rămâi conectat

Actualitate

Lâna de oaie Ţurcană, la câţiva paşi de obţinerea certificării europene cu Indicaţie Geografică Protejată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lâna de oaie Ţurcană, la câţiva paşi de obţinerea certificării europene cu Indicaţie Geografică Protejată

România ar putea deveni a doua ţară din Uniunea Europeană care va cere înregistrarea ca produs agricol a lânii de oaie pe o schemă de calitate europeană. Prima a fost Marea Britanie, care a obţinut în anul 2011, pe când era membră a UE, certificarea lânii de oaie Shetland cu Denumire de Origine Protejată (DOP).

România cere această certificare pentru lâna de oaie Țurcană. Documentaţia pentru certificarea lânii de oaie Ţurcană cu Indicaţie Geografice Protejată (IGP) va fi depusă în acest an la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spre evaluare şi ulterior va fi trimisă Comisiei Europene pentru certificare. „Rasa Ţurcană este rasa reprezentativă a sectorului ovin în România, dar, din păcate, lâna acestei rase reprezintă o problemă majoră prin prisma cantităţii foarte mari disponibile şi observăm că devine şi o problemă de mediu. În prezent, suntem în etapa de cercetare, studiu şi întocmirea documentaţiei de către colectivul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului (FSAIAPM) din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, împreună cu studenţii de la specializările Montanologie şi Protecţia Mediului. Ne propunem ca în cursul acestui an să finalizăm procedurile pentru depunerea documentaţiei, conform procedurii, la Ministerul Agriculturii spre evaluare, urmând ca ulterior să fie trimisă la Bruxelles. Dat fiind faptul că suntem o facultate de profil într-o zonă geografică cu o puternică tradiţie în colectarea şi prelucrarea lânii am iniţiat, şi suntem coordonatori în acest proiect, un parteneriat cu asociaţii ale crescătorilor de ovine din judeţul Sibiu. Ne dorim astfel să aducem recunoaşterea Comisiei Europene, prin publicarea în Jurnalul Oficial al UE pentru Lâna de oaie Ţurcană – Indicaţie Geografică Protejată”, a declarat pentru AGERPRES decanul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, Camelia Sava.

Grupul aplicant este format din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prin FSAIAPM, şi trei Asociaţii ale crescătorilor de ovine, respectiv Asociaţia crescătorilor de ovine din Sibiu – ACOS Mărginimea, Eco Mioriţa şi Asociaţia judeţeană a crescătorilor de ovine şi caprine – AJCOC Mărginimea. Documentaţia şi studiul aplicat pe fibra de lână este făcut de studenţii de la FSAIAPM.

Iniţiativa vine în urma unei analize făcute la această instituţie de învăţământ superior din Sibiu, din care a rezultat că România are o mare problemă cu valorificarea unei foarte mari cantităţi de lână de oaie din rasa Ţurcană, întrucât fibra grosieră îşi găseşte cu greu utilitate în industria textilă. „Pentru a putea cere sprijin sustenabil privind valorificarea lânii şi a propune programe sustenabile trebuie să ştim care sunt principalele calităţi ale lânii de Ţurcană şi pe urmă să cerem Comisiei Europene recunoaşterea acestor calităţi. Iar acest lucru, la Sibiu, îl poate face Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, cu care suntem parteneri în acest proiect. Aşa ne-am propus, întâi identificăm, certificăm, apoi propunem şi noi măsuri”, a spus reprezentantul crescătorilor de ovine.

România are în prezent 10 produse alimentare protejate la nivel european, în general produse din carne, lapte şi peşte, dar şi nouă băuturi spirtoase din fructe, însă în registrul UE al indicaţiilor geografice şi al sistemelor de calitate pot fi înscrise orice alte produse agricole precum fânul, lâna, cârmâzul sau florile şi plantele ornamentale.

În anul 2007, în tratatul României de aderare la UE, în anexa 1, lâna nu a fost introdusă ca produs agricol şi din această cauză au apărut o serie de probleme în accesarea de fonduri europene prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru achiziţia de echipamente pentru spălarea şi prelucrarea lânii.

În anii 2017- 2020, România colecta aproximativ 15.000 de tone de lână care aproape integral lua calea exportului, una dintre destinaţii fiind Turcia. Din cele 15.000 de tone de lână, 80%, adică 12.000 de tone, era lâna de oaie din rasa Ţurcana. Această rasă locală predominantă a fost aclimatizată de foarte mult timp pe teritoriul Romaniei, fiind foarte rezistentă atât pentru păşunatul la câmpie cât şi pentru pajiştile alpine. Cele mai multe efective se regăsesc în zona Banatului şi a Dobrogei, iar producţia de lână de la o oaie Ţurcană este în medie, 3,5 kg o dată pe an, în sezonul pentru tuns care începe în luna mai.

România are în prezent un efectiv de aproximativ 10 milioane de capete de ovine, din care 8 milioane reprezintă rasa Ţurcană.

Înainte de 1990, România avea în jur de 22 de milioane de ovine, din care 60% erau din această rasă. În acele vremuri lâna se valorifica integral, iar cea de Ţurcană era folosită în principal ca material textil de uz industrial, respectiv pentru saltele, covoare de trafic intens, preşuri, lavete, dar şi ca material de protecţie termică la încălţăminte. De asemenea, din această lână se mai făceau pături şi plapume. (A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalculare pensii 2024: Exemple de calcul pe noua lege a pensiilor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Recalculare pensii 2024: Exemple de calcul pe noua lege a pensiilor Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a adus lămuriri importante despre noua Lege a Pensiilor și a explicat faptul că tinerii vor fi avantajați dacă au studii superioare, aceștia urmând să încaseze sume în plus la pensie. De asemenea, românii care au peste 36 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea