Joi, 2 septembrie: După Turul Ciclist al Sibiului și Turul României are o etapă în județul Alba
După ce în luna iulie, Turul Ciclist al Sibiului și-a derulat două dintre etape pe teritoriul județului Alba, în această săptămână este rândul altei prestigioase competiții cicliste să străbată arealul județului. Turul României 2021, o întrecere emblematică, va avea loc în perioada 31 august – 5 septembrie și se va desfășura pe un traseu de peste 800 kilometri, prin orașe precum Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Agnita, Făgăraș, Râșnov, Brașov sau Ploiești.
În Alba rutierii vor ajunge joi, 2 septembrie, în cadrul etapei a 2-a, considerată etapa regină a ediției 2021, la finalul căreia ciciliștii vor avea de înfruntat dificila cățătare de la Păltiniș. Joi, 2 septembrie este o etapă de fond, pe traseul Deva – Păltiniş, de 155 kilometri, cu start festiv la Deva, la ora 12.00, și sosire la Păltiniș, la ora 16.30, cu trecere prin localitățile Orăştie – Sebeş – Căpâlna – Dobra – Jina – Apoldu de Jos – Săliște – Orlat – Gura Râului – Păltiniş și ceremonia de premiere la ora 16.50 – Arena Platos (pațial traseul, pe zona Văii Sebeșului, a fost cuprins și în Turul Sibiului).
Ediția a 54-a a tradiționalei întreceri a debutat ieri, la Timișoara, cu prezentarea echipelor, cu aproximativ 120 de cicliști la start. Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară în acest an, are traseu nou care evidențiază monumente istorice ale României. Organizatorul competiţiei, Federaţia Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, anunță că vor să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaţionale şi aşteaptă pe traseul Turului, în punctele de start şi de finiş, cât mai mulţi suporteri care să-i încurajeze pe ciclişti. De asemenea, cicliştii amatori sunt aşteptaţi şi la cursele adiacente dedicate acestora, adică trei curse de copii organizate la Timişoara, Deva şi Bucureşti dar și renumita competiţie King of the Mountain, care va avea loc la Păltiniş.
Ediţia din acest an include o etapă de contratimp individual, patru etape de fond şi o etapă tip circuit, acestea desfăşurându-se după următorul program: *etapa prolog (31 august); contratimp individual, 4 km la Timișoara; *etapa 1 (miercuri, 1 septembrie-, fond), traseul Timişoara – Deva; *etapa a 2-a (joi, 2 septembrie, fond), traseul Deva – Păltiniș (cu trecere prin Alba); *etapa a 3-a (vineri, 3 septembrie- fond), Sibiu – Poiana Braşov; *etapa a 4-a (sâmbătă, 4 septembrie, fond), Braşov- Bucureşti; *etapa a 5-a (duminică, 5 septembrie, fond, circuit), Bucureşti (116 km).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]