Curier Județean

Jandarmeria Montană Alba, la datorie în spijinul cetățenilor. Recomandări pentru turiști în vederea prevenirii evenimentelor negative

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei posturi montane de jandarmi fac parte din Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, în localitățile Arieșeni, Roșia Montană și Șugag. Jandarmii beneficiază de o instruire aparte și un echipament special, în condiițiile în care acționează în medii greu accesibile, care presupun o anumită pregătire fizică și un echipament adecvat.

Ei acționează de cele mai multe ori în condiții meteorologice nefavorabile în vederea căutării și descoperirii persoanelor aflate în dificultate pe traseele montane. În numeroase cazuri, împreună cu salvamontiștii, colegii noștri au descoperit persoane rătăcite, după îndelungi ore de căutări.

Jandarmii cunosc în permanență starea traseelor turistice, starea indicatoarelor și marcajelor turistice, precum și starea vremii, elemente necesare pe care trebuie să le cunoască fiecare persoană care dorește să plece într-o drumeție la munte.

Având în vedere că deja în zone montane din județ zăpada este prezentă, pentru a preveni evenimentele negative, jandarmii montani reamintesc turiștilor următoarele:

– Înainte de a pleca în drumeție să echipeze autoturismul corespunzător (lanțuri antiderapante, lopată de zăpadă)

– Să se informeze înainte de a pleca la drum cu privire la starea vremii, starea drumurilor, dar și existența marcajelor turistice

– Să plece la drum doar cu echipament adecvat- lanternă, sac de dormit, trusă de prim ajuor

– Să nu se abată de la drum și să respecte indicatoarele și marcajele turistice

– Să cunoască bine pregătirea fizică a grupului și să adapteze traseul în funcție de aceasta

– Să se retragă la cea mai apropiată cabană, în cazul înrăutățirii vremii

– Să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele

– În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;

– Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont. Respectaţi indicaţiile acestora.

Să ia legătura cu jandamii montani/ serviciul unic de urgență 112, în cazul producerii unui accident, comunicându-le acestora datele de identificare ale solicitantului, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate și când s-a produs accident


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | 13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia Bilanț impresionat pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia la Sarajevo Inter Dance Fest 2026. Colecția bogată de clasări fruntașe cuprinde 7 locuri I, 4 locuri II, 2 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir (strada Râul Mare ) a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, marți, 31 martie 2026, la ora 20.05. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, a obținut o performanță notabilă, la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026. El a obținut o medalie de bronz în competiția care și-a stabilit laureații […]

Citește mai mult