Rezultatele obţinute de Inspectoratul Teritorial de Muncă la nivelul judeţului Alba, cu prilejul controalelor efectuate în perioada 2 – 6 decembrie 2013, s-au concretizat în aplicarea de avertismente și amendarea a 9 unități comerciale pentru încălcări ale legislației muncii.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost verificate 29 de firme dintre care una (S.C. DAEMTI SRL Blaj) a fost amendată cu 10.000 de lei deoarece avea la muncă o persoană fără acte legale. Alte 6 amenzi, în valoare de 35.900 de lei au fost aplicate pentru nereguli în aplicarea legislației muncii.
De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 48 de unități iar în urma deficiențelor constatate inspectorii ITM Alba au dat 2 avertismente și 2 amenzi în valoare de 7.500 de lei.