IȘJ Alba: Precizări despre înscrierea copiilor în grădiniță, pentru anul școlar 2019 – 2020
IȘJ Alba: Precizări despre înscrierea copiilor în grădiniță, pentru anul școlar 2019 – 2020
Înscrierea copiilor în grădiniță, pentru anul școlar 2019 – 2020, s-a realizat în conformitate cu Nota MEN nr. 30367/11.04.2019, document în care se face referire la înscrierea în învățământul preșcolar a copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani.
Conform acestei note, ocuparea locurilor libere, după încheierea etapei de reînscriere, s-a realizat în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie, grupa mică, cu respectarea
prevederilor din legislația în vigoare. În această notă nu se face referire la înscrierea antepreșcolarilor în baza informatică SIIIR.
Am solicitat unităților de învățământ care au avut aprobate prin planul de școlarizare locuri în grădiniță să respecte Procedura Informatică – Înscrierea la grădiniță 2019 – 2020. Scopul nostru a fost să ne asigurăm că toți copiii cu vârsta între 3 și 6 ani se vor regăsi pe lista preșcolarilor admiși în grădinițele din județul nostru. Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani nu puteau fi înscriși înainte de 31.08.2019, aceștia nu trebuiau să se regăsească înainte de această această dată în SIIIR. Pentru locurile rămase neocupate unitățile de învățământ au putut colecta și valida cereri în vederea înscrierii doar după încheierea etapelor de înscriere pentru copiii care împlinesc 3 ani în cursul anului 2019.
Nota MEN privitoare la înscrierea în grădiniță din acest an nu are precizări referitoare la înscrierea copiilor cu vârsta mai mică de 3 ani, așa cum era prevăzut în anul școlar 2018 – 2019. Referitor la HG 1252/2012, Art 17(3) prevede posibilitatea și nu obligativitatea organizării în grădinițe a unor grupe de antepreșcolari.
Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern nr.168/ 29.03.2019 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar. La stabilirea numărului de copii beneficiari ai costului standard am luat în considerare acest document legislativ, respectiv Art.4, alin 1, 1^1, 1^2, 1^3, în care se face referire la” elevii și preșcolarii cu vârsta peste 3 ani din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat”.
Înscrierea în aplicația SIIIR a copiilor care împlinesc 3 ani în cursul anului 2019 face obiectul acordării costului standard la care facem referire. Inspectoratul Școlar Județean Alba a întreprins toate măsurile cerute de legislația în vigoare. Grădinițele au radiat din baza de date SIIIR doar copiii care împlinesc 3 ani după data de 31 decembrie 2019, care nu făceau obiectul notei MEN privitoare la înscrierea în sistemul informatic, fără însă a cere scoaterea copiilor din grădinițe.
Oricare dintre unitățile de învățământ preșcolar de stat și particulare (autorizate/ acreditate), oricare unitate de învățământ care are în structură nivel preșcolar poate înscrie copii cu vârsta mai mică de 3 ani, în limita locurilor aprobate de către Inspectoratul Școlar Județean Alba prin planul de școlarizare, rămase neocupate după înscrierea tuturor copiilor cu vârsta mai mare de 3 ani. Costul standard poate fi însă acordat doar respectând HG 168/2019.
Referitor la copiii aflați în situații sociale precare, vă aducem la cunoștință că Legea 248/2015- Legea Tichetelor sociale, care sprijină acești copii, la Art. 2, precizează că unul dintre criteriile de acordare este criteriul de vârstă, respectiv, criteriul a) – ”vârsta minimă (de acordare a stimulentului educațional) a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent – copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie
Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]
Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei
Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]
Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj
Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]
