Actualitate

IPJ Alba: Spunem ”da” armonei șI prieteniei – un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar

Ioana Oprean

Publicat

în

IPJ Alba: Spunem ”da” armonei șI prieteniei – un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar

În perioada 30 ianuarie – 25 februarie 2022, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, va implementa proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, intitulat „Spunem DA armoniei și prieteniei!”.

Petrecerea Divorțaților

Acesta se adresează, cu precădere, elevilor de gimnaziu și are ca scop implicarea acestora în activități care să conducă la identificarea formelor de violență, cunoașterea sensului valorilor: sinceritate, toleranță, colegialitate, prietenie, stăpânire de sine, respect, modestie, curaj, responsabilitate, colaborare, comunicare, formarea de atitudini în spiritul prevenirii și înlăturării violenței în mediul școlar precum și creșterea capacității de soluționare non-violentă a conflictelor.

Activitățile vor fi desfășurate în 4 dintre unitățile de învățământ din județul Alba și vor cuprinde și organizarea unui concurs, adresat elevilor beneficiari, care va consta în elaborarea unor afișe și clipuri video, care să transmit mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying).

Concursul  va fi lansat în data de 30 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale a non-violenței în școli, iar până la data de 25 februarie 2022, la nivelul fiecărei școli va fi desemnată o clasă câștigătoare,  în baza votului exprimat de elevii școlii.

La nivelul județului, va fi desemnată o singură școală câștigătoare, în baza votului reprezentanților instituțiilor partenere în proiect,urmând ca lucrările câștigătoare să participe la o selecție națională.

În data de 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli. Scopul acestei zile este promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind „dragoste universală, nonviolenţă şi pace – Dragostea universală este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul”.

Data de 30 ianuarie a fost stabilită ca Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli, întrucât la această dată este omagiată moartea lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „nonviolenţa este arma celor puternici”.

Prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția populară drept Postul Crăciunului, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]

Citește mai mult

Actualitate

Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]

Citește mai mult