Rămâi conectat

Actualitate

IPJ ALBA: Noile prevederi legale privind îndrepățirea polițiștilor în ceea ce privește conducerea unei persoane la sediul poliției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când este îndreptățit polițistul să conducă o persoană la sediul poliției și care sunt drepturile acesteia; Noile prevederi legale vor intra în vigoare la sfârșitul lunii ianuarie 2020.

Potivit comunicatului din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

a) nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;

b)din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

c)prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;

d)luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

 Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.

Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.

Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.

Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților conform alin. (4) sau a măsurile legale care se impun.

Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă.

Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală.

Persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:

a)de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;

b)de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;

c)de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii,;

d)de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;

e)de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;

f)de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;

g)de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;

h)de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.

Polițistul este obligat să informeze persoana, potrivit alin. (1) lit. a), înainte de a lua măsura conducerii la sediul poliției, iar potrivit alin. (1) lit. b), în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu. La solicitare, polițistul are obligația de a contacta persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d)-g). Dreptul prevăzut la alin. (1) lit. h) se asigură la cerere sau din oficiu.

În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, polițistul are obligația:

a)de a informa cu privire la măsura luată părinții, tutorele ori alt reprezentant legal sau, dacă niciunul dintre aceștia nu poate fi contactat sau nu se prezintă, autoritatea competentă potrivit legii;

b)de a nu lua declarații de la aceasta sau de a nu îi solicita semnarea unor înscrisuri, în lipsa unui reprezentant legal sau a celui al autorității competente, cu excepția comunicării datelor de identificare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea