Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Ioan Marincaş – preşedintele PPDD Alba, drumul de la Alba Iulia la Miceşti – pavat cu bancnote de 2 dolari

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

   În urmă cu două zile, actualul primar al municipiului Alba Iulia ieşea în faţa presei să ne anunţe o altă mare realizare a nesfârşitelor sale mandate la conducerea municipiului nostru – proiectul de modernizare a  drumului care leagă Alba Iulia de Miceşti, adică tot de Albă Iulia. După 22 de ani de mandate în primăria Alba, Mircea Hava ne anunţă că un drum cu două benzi şi jumătate, pe o lungime de 3 kilometri şi 300 de metri ne va costa pe noi, albaiulieni din Cetate, Ampoi sau Miceşti nici mai mult nici mai puţin decât 21.712.036,63 lei noi!!! Adică vreo 6 milioane opt sute de mii de dolari!
Ca să pară bine pregătit şi precis în cifre, şi să justifice cumva preţul exorbitant al acestei investiţii, domnul Hava a transformat cei trei amărâţi de kilometri în metri pătraţi, să fie mai mulţi, ca şi banii băgaţi în acest proiect. Ne-a spus că e vorba de 33.619 metri pătraţi de sistem rutier, adică cei 3.305 metri liniari, expandaţi puţin în cifre.  Ne declarăm impresionaţi de exactitatea cu care ne umileşte inteligenţa domnul primar, însă îl anunţăm că dacă ne numim Partidul Poporului, asta nu înseamnă automat că poporul român este prost în totalitate.
Oferim cetăţenilor din Alba Iulia câteva cifre care arată cât de mult ne costă de fapt acest drum de trei kilometri. Şi vom fi la fel de exacţi ca şi domnul primar. Wikipedia ne spune că dimensiunea unei bancnote de 1 dolar american este de 157/66 milimetri. Adică într-un metru pătrat intră circa 100 de bancnote de 1 dolar, puse una lângă alta. Pe cei 33.619 metri pătraţi ai drumului ar intra 3.361.900 de bancnote de 1$ !!! Deci acest incredibil drum ar putea fi acoperit dus şi întors de două ori cu cei 6.800.000 de dolari investiţi din banii unei populaţii sărace cum este cea din Alba Iulia. Şi ar mai rămâne câteva teancuri de bani ca să se facă şi trotuarele.
Ca meniul să fie complet, firmă care a câştigat licitaţia este aceea care a umplut cu biscuiţi toate străzile, parcurile şi aleile din Alba.
Nu vrem să fim înţeleşi greşit, porţiunea de drum dintre Alba Iulia şi Miceşti trebuia reabilitată, de pe vremea lui Ceauşescu nu s-a mai făcut nimic în această zonă, însă preţul adjudecat este unul prohibitiv şi fără explicaţii tehnice sau logice. Împreună cu specialiştii noştri în infrastructură, am inspectat starea incipientă a structurii rutiere şi estimările acestora au arătat că acest proiect, cu puţin efort, putea fi împlinit cu o sumă de 3-4 ori mai mică decât cea comunicată de Mircea Hava.
Nu înţelegem de asemenea de ce a trebuit să iasă cu aceste explicaţii domnul primar, şi nu viceprimarul în subordinea căruia se afla Direcţia Tehnică şi de Dezvoltare şi cea de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului, pentru că acest tip de lucrări nu sunt în responsabilitatea Primarului. Trebuie să spunem clar locuitorilor municipiului Alba Iulia că în această situaţie – ori cele două Direcţii din primărie nu îşi justifică existenţa, ori domnul primar nu are ce să ne mai spună şi îşi arogă nemeritat o lucrare supralicitată şi tardivă.
Miercuri şi joi, în munca noastră din teritoriu am trecut de două ori pe acest drum, care este spart de mai bine de un an şi pe care nu lucrează nimeni. În aceste condiţii, cum se numără cele 24 de luni pe care le-a anunţat domnul Hava ca termen de finalizare??? Sunt de fapt trei ani pentru trei kilometri. Este o realitate dură, cu care ne confruntăm de zeci de ani deja în Alba Iulia. Aceleaşi firme iau lucrări peste lucrări, nu au capacitatea să le termine, pentru că nu au muncitori să facă treaba peste tot în oraş, iar cetăţenii din Alba Iulia se afundă în noroaie şi praf în mod nejustificat, în fiecare an.
lDezinformarea – arma PDL şi UNPR
Împreună cu colegii mei Dumitru Manea (prim-vicepreşedinte) şi Horaţiu Bibolar (vicepreşedinte) am consolidat filialele PPDD Zlatna, Câmpeni, Unirea, Aiud şi am înfiinţat noi filiale la Sohodol, Scărişoara şi Lunca Mureşului. Peste tot ne-am întâlnit cu indignarea oamenilor care asistă la manipulări de joasă speţă în presa scrisă şi digitală, una dintre cele mai recente fiind aceea că filiala PPDD Aiud, cu 1500 de membri, a trecut la UNPR, un partid de 0,00 la sută. Dezinformarea merge mai departe, menţionând numele Pompei Rusu (preşedinte) şi Ioan Muşuţan (vicepreşedinte) PPDD Aiud.
Menţionăm că Ioan Muşuţan nu are nici măcar calitatea de membru în vreo organizaţie PPDD, el fiind exclus anul trecut, iar domnul Pompei Rusu ne-a declarat  joi, 12 ianuarie 2012, la sediul PPDD Aiud următoarele : „Am fost atras într-o diversiune de către unii simpatizanţi UNPR, care m-au invitat să particip la un simpozion pe teme economice la hotel Parc săptămâna trecută. Nu am semnat nici o adeziune la UNPR, nu cred în valorile acestui partid, şi recunosc ca o greşeală faptul că această dezminţire a întârziat cu o săptămână. Filiala Aiud a PPDD are 370 de membri şi nici un membru nu a trecut la UNPR. Ca o consecinţă a celor întâmplate, îmi depun astăzi demisia din funcţia de preşedinte al filialei PPDD Aiud, cred în PPDD şi voi rămâne membru simplu al filialei Aiud.”
Către toţi membrii şi simpatizanţii Partidului Poporului Dan Diaconescu din judeţul Alba, întărim faptul că PPDD nu a semnat şi nu va semna niciun protocol de colaborare cu un partid de dezertori cu o valoare publică şi politică nulă – UNPR, şi vom continua să luptăm împotriva unei guvernări strâmbe făcute de PDL, în România în general şi în judeţul Albă în special.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

27 Martie: Ziua mondială a teatrului

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 Martie: Ziua mondială a teatrului La 27 martie, artiştii şi publicul din toată lumea celebrează ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea