Ioan Lazăr, președintele ALDE Alba: „Ciolacu l-a negociat pe Dumnezeu într-un joc politic ieftin pentru a încânta electoratul ,,credincios” PSD”
Ioan Lazăr, președintele ALDE Alba, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj dur la adresa social-democraților prin luarea deciziei de a prelungi starea de alertă.
„Puteam să jur că omul lui Iohannis din fruntea PSD va executa ordinul acestuia cu privire la prelungirea stării de alerta. Mă așteptam chiar să invoce ,,interesul național” cum o făcea pe vremuri Oprea… Așa Ciolacu încearcă să împuște mai mulți iepuri dintr-un foc. Nu-l supără pe șeful Iohannis, negociază interesele unor barosani ai partidului și, bineînțeles, are amendamente populiste pt. a încânta electoratul ,,credincios” PSD.
DA, Ciolacu a negociat oficierea slujbelor în biserica. L-a negociat pe Dumnezeu într-un joc politic ieftin… Domnule președinte al PSD, Dumnezeu primește rugăciunile chiar dacă sunt făcute în curtea bisericilor, a mânăstirilor și chiar de acasă dacă există credință. “Când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns” (Ev.Matei cap.6). Fățărnicia aceasta în schimb este pedepsita, așa cum scrie în Cartea Sfântă.
Nu e un lucru rău ca vom avea acces in biserica. Daaarrr!!!Era muuult mai primit de Cel De Sus daca ați fi negociat si obținut resuscitarea firmelor din turism si HORECA, serviciilor, agriculturii și a investițiilor în general. Am înțeles, de acolo nu vin voturi pt. PSD. Cât despre “guvernul meu” sper sa-și rezolve mânărelile cât mai repede, să lase afacerile de partid și să elibereze ,,țara și economia” până nu e prea târziu. ALDE a fost și va rămâne pe aceeași linie de a sprijini real economia, mediul de afaceri și locurile de muncă. De aici derivă toate!”, a transmis acesta pe pagina sa de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]