Ioan Dîrzu: Odată cu adoptarea noului Cod Fiscal investițiile străine se vor dubla. Ce facem, ne sabotăm interesul național?
Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a afirmat, joi, că odată cu adoptarea noului Cod Fiscal investițiile străine se vor dubla și a apreciat decizia președintelui Klaus Iohannis, de a nu-l promulga încă, drept una răutăcioasă.
”Ceea ce mă deranjează pe mine, și probabil că și pe foarte mulți cetățeni, este că ceea ce face sau că ceea ce afirmă locatarul de la Cotroceni ne aduce aminte de vremurile trecute pe care noi voiam să le uităm. Încearcă să afirme că noul Cod Fiscal nu este unul foarte bun – căutăm nod în papură. Noul Cod Fiscal este unul de care România are nevoie. Aș vrea să-i spun domnului președinte că investitorii străini, odată cu adoptarea Codului, votat inclusiv de colegii parlamentari de la PNL, vor dubla investițiile în România. Este ceea ce ne dorim. Ce facem, ne sabotăm interesul național? Nu cred că este o decizie potrivită, cred că este una răutăcioasă”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, Ioan Dîrzu.
Citește și Întreprinderile mici şi mijlocii, o prioritate pentru Guvernul Ponta – susține PSD Alba
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la BNR, că încă analizează Noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, el adăugând că simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem „experimente economice”.
Citește și PSD Alba: Personalul din învăţământ va primi sumele necesare decontării cheltuielilor de navetă
„Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod Fiscal ar revoluţiona finanţele României prin simpla reducere a unor impozite. Cred că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică”, a afirmat şeful statului, cu prilejul lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand”, arătând că în aceste zile analizează Codul Fiscal pentru a decide asupra oportunităţii promulgării actului normativ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]