Ioan Dîrzu îi dă replica lui Teodor Atanasiu! Despre directorii liberali din Alba, APIA și cum s-a chinuit liderul PNL
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a răspuns astăzi acuzațiilor lansate la sfârșitul săptămânii trecute de senatorul Teodor Atanasiu, potrivit cărora social-democrații “se chinuie deja să îi schimbe” pe liberali din funcțiile ocupate în ultimul an la nivelul conducerii diferitelor instituții deconcentrate din județ, însă aceștia vor rămâne în funcții până când vor fi dați afară.
Dîrzu a infirmat cele spuse de fostul său coleg de alianță, afirmând că PSD Alba nu intenționează să schimbe din funcție niciun director liberal de deconcentrate, atâta timp cât acesta “își face treaba corect”.
Legat de expresia “se chinuie” folosită de liderul PNL Alba, deputatul Ioan Dîrzu a replicat că Teodor Atanasiu a fost cel care s-a chinuit să îl susțină la conducerea DSVSA Alba, în funcția de director pe un neprofesionist (n.a. Mircea Miclea), care s-ar face responsabil de proasta gestionare a recentei epidemii de trichineloză din Alba.
“Nu ne-am transformat într-un obiectiv să schimbăm niciun director liberal de deconcentrate, atâta timp cât își face treaba corect și nu face politică în cadrul instituției pe care o reprezintă.
Cât despre expresia domnului Atanasiu, pot spune că el s-a chinuit să țină în funcție, la conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba, cel mai slab director de la nivelul țării. Aminitiți-vă de recentul caz Trichineloza din Alba! Fiecare pasăre pe limba ei piere!”, s-a rezumat să răspundă deputatul Ioan Dîrzu.
De asemenea, social-democratul a explicat că este de datoria lor să sesizeze ministerele de resort, când există suspiciuni că directorii oricărei instituții deconcentrate nu își îndeplinesc corect atribuțiile.
Întrebat dacă deține informații cu privire la directori PNL care nu și-ar face cum trebuie treaba în funcțiile de conducere pe care le ocupă la nivelul instituțiilor deconcentrate din județ, președintele PSD a dat exemplul APIA, menționând însă faptul că nu este vorba despre o deficiență evidentă a directorilor (n.a. Director general Felicia Hondola, dir. adj. Luminița Gliga), ci mai degrabă despre numeroase sesizări, nemulțumiri exprimate de cetățeni cu privire la activitatea angajaților acestei instituții. Parlamentarul le-a transmis funcționarilor APIA Alba să fie mai îngăduitori cu persoanele beneficiare care li se adresează, pentru că este de datoria lor să informeze și să lămurească oamenii în legătură cu documentația necesară, sau orice alte informații solicită.
Referitor la USL, Ioan Dîrzu a declarat că „social-democrații rămân deschiși colaborării cu PNL, Guvernul Ponta continuând să ducă mai departe 95 la sută din programul vechi al USL.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT pe DN 1: Doi tineri și un adolescent de 17 ani răniți, după ce o mașină ar fi lovit un cal pe carosabil, pe direcția Sebeș-Sibiu. Animalul nu a fost găsit
ACCIDENT pe DN 1: Doi tineri și un adolescent de 17 ani răniți, după ce o mașină ar fi lovit un cal pe carosabil, pe direcția Sebeș-Sibiu. Animalul nu a fost găsit Un accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri pe DN 1. Doi tineri și un adolescent de 17 ani […]
VIDEO | Transportul public din Sebeș a intrat oficial într-o nouă eră: Compania de transport a primăriei, în activitate pe 8 trasee din municipiu
Transportul public din Sebeș a intrat oficial într-o nouă eră: Compania de transport a primăriei, în activitate pe 8 trasee din municipiu De miercuri, 1 aprilie 2026, noul operator intern SC TRANSPORT PUBLIC SEBEŞ SRL, companie aflată în subordinea administrației locale, prestează Serviciul public de transport local de persoane, efectuat cu autobuze, în conformitate cu […]
6 milioane de euro pentru ample lucrări de amenajare a zonei centrale și istorice din municipiul Blaj: Bulevardul Republicii va deveni pietonal
6 milioane de euro pentru ample lucrări de amenajare a zonei centrale și istorice din municipiul Blaj: Bulevardul Republicii va deveni pietonal Primăria Blaj a lansat, marți, 31 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de construcții de dezvoltare urbană aferente obiectivului de investiții „Amenajare […]