Ioan Dîrzu: Avem trei propuneri pentru europarlamentare. Dacă se va decide să avem un candidat el va fi supus la vot
Preşedintele PSD din Alba, Ioan Dîrzu a spus în cadrul unei conferinţe de presă că partidul pe care îl conduce are trei propuneri pentru europarlamentare, iar dacă se va decide ca Alba să aibă un candidat, el va fi supus la vot. Totodată acesta a spus că ideea membrilor USL de a organiza referendumul pentru noua Constituţie odată cu alegerile europarlamentare este bună.
„Avem trei propuneri pentru europarlamentare. Ele vor fi discutate la Bucureşti şi dacă se va decide să avem un candidat el va fi supus la vot şi vreau ca lucrurile să evolueze într-un mod democratic. Analizând evenimentele de la nivel central şi din sondajele pe care le-au făcut colegii noştri se pare că şi locul 14 va fi eligibil”, a spus Ioan Dîrzu.
PNL şi PSD merg separat la alegerile europarlamentare, Ioan Dîrzu a spus că aceasta a fost o idee bună pentru că se vor atrage mai multe voturi.
„Prin liste separate se vor atrage mai multe voturi, mai mulţi europarlamentari de partea USL. Obiectivul PSD si PNL este să reuşească să maximizeze numărul de voturi. Trebuie să facem front comun în continuare”, a declarat Ioan Dîrzu care a mai spus că PSD îşi propune să fie primul partid din judeţ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]