Ştirea zilei

Într-o țară în care toată lumea se pricepe la justiție, e greu să fii avocat!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Decanul Baroului de Avocați Alba, Mihai Baco: Într-o țară în care toată lumea se pricepe la justiție, e greu să fii avocat!

Petrecerea Divorțaților

„Într-o țară în care toată lumea cunoaște justiție, politică și fotbal, într-o țară în care legile sunt într-o continuă schimbare, într-o țară în care un fost ministru al Justiției spune că drepturile și libertățile cetățenești sunt doar niște vise, e greu să-ți faci profesia de avocat”.

Declarația a fost făcută de av. Mihai Baco, decanul Baroului de Avocați Alba în cadrul Conferinței Internaționale „Law and its challenges in socio-economic and administrative field“/„Dreptul și provocările sale în domeniul socio-economic și administrativ”, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de învățământ universitar în domeniul dreptului la Alba Iulia.

„Într-o țară în care, atunci când s-a cerut ca în relația avocat-client să fie garantată confidențialitatea, politicul, o parte a politicului, și o parte a justiției, au spus că avocații devin o supraputere, armonizând legislația românească cu cea externă. (…) Deci într-o țară în care ni se spunea că această secretizare a relației avocat-client este o superimunitate oferită avocatului, într-o țară în care una dintre cele mai reprezentative voci ale justiției, cel puțin așa ar trebui să fie – președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție – spune că avocatul niciodată nu va fi egal procurorului, acuzării, este greu să faci profesia de avocat.

Și nu pot să nu spun totuși o chestiune: sunt extrem de mândru că în ultima perioadă de timp absolvenții facultății de drept din cadrul Universității «1 Decembrie 1918» Alba Iulia s-au găsit în primele rânduri, între primii 10 – 15 care au accesat în profesia de avocat. Este o adevărată provocare ca astăzi să-ți mai propui să devii avocat”, a explicat av. Mihai Baco.

În opinia sa, în România s-a trecut la o tehnicizare excesivă a dreptului.

„În condițiile în care retorica, concepția juridică nu mai este apreciată, inclusiv modalitatea în care se fac admiterile atât în profesiile juridice, mă refer la avocat, magistratură, prin teste-grilă, mie mi se pare total, total deplasat, pentru că eu nu știu, cel puțin nu știu care dintre dumneavoastră știți așa ceva, ca dreptul să fie o știință exactă, în care să pui o întrebare, să ai 3 răspunsuri, din care unul să fie bun. De aceea este frumusețea dreptului: implică discuții, implică păreri. (…) Este groaznic ce se întâmplă la noi”, a subliniat decanul Baroului de Avocați Alba, Mihai Baco, care este și vicepreședinte al Uniunii Avocaților Europeni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă Tribunalul Alba a pronunțat vineri, 9 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!” Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 4–8 noiembrie 2026, evenimentul internațional „Voices in the Agora 2026”, o inițiativă derulată în cadrul programului european […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, a vorbit despre lucrările din următoarea perioadă care ar urma să aibă loc în Cetatea Alba Carolina, la scurt timp după ce au fost recepționate lucrările de […]

Citește mai mult