Rămâi conectat

Ştirea zilei

Într-o comună din județul Alba, 30 de familii nevoiașe au primit în dar câte o vacă de rasa Holstein

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Într-o comună din județul Alba, 30 de familii nevoiașe au primit în dar câte o vacă de rasa Holstein.

În cadrul unui program derulat la nivel național, 30 de familii din comuna Ighiu au primit ajutor în pragul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului. Cele 30 de gospodării au avut bucuria de a primi în dar câte o vacă de rasă, adusă din Irlanda, ele asumându-și responsabilitatea de a o crește. Vacile din rasa Holstein sunt gestante.

În cazul în care vaca aflată la prima fătare va făta o vițea, gospodarii trebuie să o dăruiască, la rândul lor, mai departe familiilor nevoiașe. Așa cum ne-a declarat primarul Traian Rusu, în identificarea celor 30 de familii nevoiașe s-a ținut seama de condițiile în care acestea trăiesc, dar și de posibilitatea lor de a crește o vacă în gospodărie. Irlandezii care au donat vacile de rasă le-au dus direct la gospodăriile localnicilor, care s-au bucurat că viața lor se va schimba în bine de-acum. Așa cum am spus, cei care le-au primit sunt obligați să le crească în gospodării, nu au voie să le taie. Această regulă a fost aplicată și în alte orașe din țară, în care familiile nevoiașe au primit în dar vaci de rasă Holstein.

Este important ca cei care le-au primit, și care nici nu visau vreodată că vor ajunge să aibă o vacă de rasă în gospodărie, să le îngrijească, să fie atenți ca acestea să primească mâncare și să aibă pregătit un adăpost.

Potrivit primarului comunei Ighiu, Traian Rusu, și copiii familiilor nevoiașe au parte de sprijin, fiind cuprinși în programul after school finanțat de administrația locală. Aproape 50 de copii din două localităţi ale comunei, Șard și Ighiu, beneficiază de ajutor – Programul ”Şcoală după Școală ”, în cadrul căruia elevii claselor primare rămân după cursuri în şcoli, unde mănâncă, îşi fac temele, dar se și distrează. Totul este gratuit. Noul program a debutat în anul 2016. Elevii provin din familii ce nu au în grija cui să lase copiii după terminarea programului zilnic școlar.

De asemenea, părinții scapă de grija zilnică a efectuării temelor cu copilul, acesta beneficiind în fiecare zi de ajutor în înțelegerea și asimilarea cunoștințelor de la școală, recapitularea și pregătirea lecțiilor pentru a doua zi. Copiii învață, dar nu doar pentru materiile de-a doua zi. Învață să și cânte, să se joace, primesc o masa caldă, se relaxează.

”Acest program a luat naștere în urma unei discuții pe care am avut-o cu directorul școlii, ne-am gândit în special la copii, noi fiind cea mai mare comună din județul Alba avem și copii cu probleme sociale”, a declarat Traian Rusu, primarul comunei Ighiu, el adăugând că cei mici sunt liniștiți, ascultători și încântați! A doua zi știu că au temele pregătite.

Programul are obiective clare: scăderea abandonului școlar, dar și creșterea calității învățământului. Programul ”Școala după școală” este un serviciu adus comunității, proiectul oferind copiilor servicii de îngrijire după terminarea orelor de școală, programe educative, asistență socio-pedagogică, sprijin în efectuarea temelor date pentru acasă și activități recreative.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice

Unirea Ziarul

Publicat

în

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice Un bărbat a fost filmat în dimineața zilei de 20 aprilie în timp ce își perfecționa săriturile, chiar pe monumentele istorice, mai exact drumul roman Via Principalis, din cetatea Alba Iulia. În filmare se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea