Actualitate
Înmormântările îngroapă bugetul supravieţuitorilor
Apelăm la dumneavoastră cu mult respect deoarece suntem obligaţi să lansăm un apel public prin intermediul ziarului Unirea, în urma intervenţiei pe care am făcut-o la Patriarhia Română, la Bucureşti, intervenţie care nu a fost luată în seamă. Vom protesta şi în stradă dacă este cazul, pentru că nu reuşim pe cale creştinească să eliminăm prostul obicei al preoţilor şi nu doar al lor, cu privire la majorarea taxelor impuse asupra credincioşilor, la afacerile preoţilor şi ale unor consilieri, cu banii bisericii. Dar cea mai mare problemă este cheltuiala pe care o suportă o familie după ce pierde pe cineva apropiat. Am făcut apel la Patriarhie, să intervină la toţi preoţii din ţară, cu privire la desfăşurarea ceremoniilor de înmormântare; dorim ca acestea să se facă la limita decenţei, preoţii să-şi lase acasă genţile voluminoase şi să nu mai pretindă bani pentru înmormântare. E nevoie ca preoţii să ducă muncă de lămurire în biserici, inclusiv la ceremonia de înmormântare, subliniind faptul că nu trebuie să sacrificăm supravieţuitorii familiei, silindu-i la datorii enorme, întrucât şi familiile sărace se străduiesc să se ridice la nivelul celor bogate. E un gest destul de uman ca după desfăşurarea ceremoniei, familia să ofere celor prezenţi o pomană la poarta casei, după posibilitatea fiecăruia şi astfel se încheie ceremonia. La noi e cu totul altceva. Preotul face apel ca după înmormântare să participe cu mic cu mare la pomană, la o pensiune sau la căminul cultural, unde se îndoapă cu mâncare şi băutură toţi prăpădiţii şi băutorii cartierului sau satului respectiv, pe când oamenii de bună credinţă merg acasă, la problemele lor zilnice. Aşa trebuie să facă şi preoţii, nu să meargă să dezlege mese care în majoritatea lor, mai ales în satele amărâte, sunt focare de răspândire a bolilor. Rugăm insistent preoţii să renunţe la aceste metode vechi, în caz contrar, să nu se supere nimeni dacă vor apărea pe internet cu geanta burduşită de pomeni care de multe ori ajung la necuvântătoare. Sperăm că vom găsi înţelegere din partea tuturor celor implicaţi, că vom da dovadă de civilizaţie şi respect pentru aproapele nostru.
ing. Ioan POPA, în numele mai multor credincioşi din Alba Iulia

Actualitate
FOTO|Se ascultă în sfârșit vocile celor de pe Racoviță sau e doar ”praf în ochi”?
FOTO | Se ascultă în sfârșit vocile celor de pe Racoviță sau e doar ”praf în ochi”?
Acum două zile prezentam situația dezolantă de pe strada Emil Racoviță, astăzi prezentăm rezultatele prezentării. Pe stradă s-au început lucrări de refacere a drumului deplorabil, iar utilajele au fost puse la loc de mare cinste!
Gropile de pe strada Emil Racoviță au fost acoperite cu piatră și pământ, iar drumul a fost tasat cu compactorul. Locuitorii din zonă nu se mai lasă păcăliți și așteaptă să vadă o schimbare adevărată: ”Nu o mai mușcăm și nu ne mai facem speranțe”.
În ciuda minusurilor privind lipsa canalizării pe toată strada, respectiv a iluminatului public pe jumătate de stradă, cartierul în devenire se poate mândri cu un lucru! Pe 25% din lungimea străzii dispune de cel mai nou trotuar din oraș, de 2 metri lățime, desigur! Proaspăt ”inaugurat”, trotuarul se oprește la intersecția cu strada Petre Ispirescu, unde de altfel, se termină și asfaltul de pe strada Emil Racoviță.
Actualitate
COD GALBEN de ceață în zona joasă a județului Alba: Vizibilitate sub 200 de metri și izolat sub 100
COD GALBEN de ceață în zona joasă a județului Alba: Vizibilitate sub 200 de metri și izolat sub 100
Meteorologii AMN au emis miercuri, 9 noiembrie o nouă avertizare de tip nowcasting cod galben de ceață, pentru județul Alba și alte județe, până la ora 10.00.
Potrivit meteorologilor, se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 100 m.
Este vizată zona joasă a județului Alba.
Actualitate
INFOTRAFIC: Ceață pe autostrada A1 Sibiu – Deva: Vizibilitate redusă între 100 și 150 de metri. Recomandări pentru participanții la trafic
INFOTRAFIC: Ceață pe autostrada A1 Sibiu – Deva: Vizibilitate redusă între 100 și 150 de metri. Recomandări pentru participanții la trafic
Miercuri, 9 noiembrie 2022, se circulă în condiții de ceață pe autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 238 – 316, vizibilitatea fiind redusă între 100-150 de metri.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că sunt semnalate condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic pe alocuri între 100 și 150 de metri pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 238 – 316.
În condiții de ceață se circulă și pe mai multe artere rutiere de pe raza județelor Alba, Arad, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Timiș și Tulcea.
Adaptați viteza, măriți distanţa de siguranță între autovehicule, evitați oprirea pe benzile de circulaţie sau pe banda de urgenţă! Folosiți luminile de ceață din dotarea autovehiculelor și nu vă angajați în efectuarea de manevre periculoase în condiții de vizibilitate redusă!
De asemenea, meteorologii AMN au emis miercuri, 9 noiembrie o nouă avertizare de tip nowcasting cod galben de ceață, pentru județul Alba și alte județe, până la ora 10.00.
Se va semnala local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 100 m.
Este vizată zona joasă a județului Alba.
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a dărâmat un semafor pe strada Tudor Vladimirescu
-
Ştirea Taacum 11 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Alba Iulia, ”raiul” șmecherilor pe 4 roți, după lăsarea serii. Demaraj în trombă și zgomote pe măsură, pe Bulevardul 1 Decembrie
-
Actualitateacum 19 ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
9 noiembrie: Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului
-
Ştirea zileiacum 16 ore
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa amendat de Poliția Locală pentru parcare neregulamentară. A contestat în instanță amenda și astăzi a pierdut procesul
-
Ştirea Taacum 13 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Vandalism în pasajul subteran din Cetate: Mai mulți tineri se „distrează” distrugând panourile din tavan
-
Curier Județeanacum o oră
VIDEO| Neglijență pe o strada din Alba Iulia: O mașină blochează drumul după ce a ieșit din parcare și a lovit alt autoturism
-
Actualitateacum 24 de ore
Eclipsa de lună din 8 noiembrie, ultima din acest an! Ce efecte are Luna Sângerie asupra sănătății