INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba s-a urcat băut la volan și a fost prins de polițiști. Ce alcoolemie avea și cum a fost pedepsit
INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba s-a urcat băut la volan și a fost prins de polițiști. Ce alcoolemie avea și cum a fost pedepsit
În noaptea de 6/7 noiembrie 2023, în jurul orei 01.40, polițiștii din cadrul Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au depistat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Ciuruleasa, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 74 A, din Câmpeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,67 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui Absențele nemotivate acumulate de elevii din România în anul școlar 2026-2027 pot duce la diminuarea notei sau a calificativului la purtare. Statutul elevului stabilește pragul de […]
Crizantemele, florile toamnei. Cum trebuie îngrijite, la ce temperatură rezistă și cum le pregătești pentru iarnă
Crizantemele, florile toamnei. Cum trebuie îngrijite, la ce temperatură rezistă și cum le pregătești pentru iarnă Crizantemele sunt plante specifice anotimpului de toamnă, foarte apreciate pentru aspectul lor decorativ. Originare din Asia și Europa, ele sunt adesea cultivate în grădini și aranjamente florale pentru frumusețea lor și pentru durata lungă de înflorire. Crizantemele sunt unele […]
Care este cel mai înalt grad militar din România în 2026: Ierarhia completă a gradelor din Armata Română
Care este cel mai înalt grad militar din România în 2026: Ierarhia completă a gradelor din Armata Română Mareșalul este cel mai înalt grad militar prevăzut de legislația românească, însă acordarea sa este posibilă numai în condiții excepționale. În ierarhia militară obișnuită, cele mai înalte grade sunt general cu patru stele și amiral cu patru […]

