Incendiu de vegetație uscată la Cugir, în apropierea Stadionului Parc
Pompierii din Cugir au fost chemați să intervină, joi dimineața, în jurul orei 6.00, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, în apropiere de Stadionul Parc, zona ”Pârâul Gugului”.
Este pentru a patra oară, în decurs de două săptămâni, în care Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir este solicitat să intervină pentru a elimina incendiile de vegetație uscată, miriști și resturi vegetale din diferite zone ale orașului. Situația creată în această dimineață, deși n-a fost atât de dificilă din punct de vedere al accesului autospecialei SVSU în zonă și nici în ceea ce priveşte dimensiunea propagării focului (suprafața de teren afectată fiind sub 500 m.p.), evenimentul a avut totuși efecte din punct de vedere al disconfortului creat localnicilor.
Astfel, un fum înecăcios de vegetație arsă a ”inundat” orașul (în special în zona Micro 7) făcând aerul irespirabil chiar în interiorul locuințelor care aveau geamurile deschise.
Potrivit inspectorului SVSU Cugir, Mircea Zbutea, important de consemnat rămâne și un fapt care trebuie luat în seamă. La o oră atât de matinală, când temperatura aerului era mult mai coborâtă, în comparație cu cea înregistrată de obicei în restul zilei, iarba nu se putea aprinde din senin, ci doar, dacă cineva îi dădea foc. Un fapt de reflecție pentru astfel de persoane care ar trebui să țină seama că în zonă se află locuințe și clădiri în care există oameni și sunt adăpostite bunuri de valoare. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean
Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]
VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului
INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]