În judeţul Alba, salariul mediu net este mai mic cu 213 lei decât cel de la nivel naţional
În luna ianuarie, salariul mediu brut înregistrat în judeţ a fost de 1.722 lei, mai mic cu 50 lei (-2,8%) faţă de luna decembrie 2011 şi mai mare cu 73 lei (+4,4%) decât în ianuarie 2011. Potrivit datelor comunicate de Direcţia Regională de Statistică Alba (DRS), salariul mediu brut pe ţară, în luna ianuarie 2012, s-a cifrat la 2.022 lei. Faţă de salariul mediu brut pe ţară, în judeţul Alba, în ianuarie 2012, salariul mediu brut a fost mai mic cu 300 lei, adică 14,8%. În prima lună a acestui an, salariul mediu net a fost de 1.254 lei, mai mic cu 34 lei (-2,6.%) faţă de luna anterioară şi mai mare cu 52 lei (+4,3%) faţă de aceeaşi lună din 2011. Potrivit directorului DRS Alba, ec. Ioan Crişan, salarii sub media pe judeţ au realizat angajaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit (1.084 lei) şi cei din industrie şi construcţii (1.240 lei), iar peste medie salariaţii din servicii (1.291 lei). Salariul mediu net pe ţară, în ianuarie 2012, a fost de 1.467 lei, cel din judeţ fiind cu 213 lei mai mic, respectiv cu 14,5%. În clasamentul realizat la nivel naţional, în funcţie de salariul mediu net pe judeţe, poziţionează Alba pe locul 18. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]