În ce țări pot merge turiști cu certificatul de vaccinare: Care sunt condițiile
Grecia, Islanda, Insulele Azore și Madeira, țări ale căror economii se bazează în mare parte pe turism au anunțat că granițele lor vor fi deschise călătorilor imunizați. Acestea sunt doar câteva dintre destinațiile care primesc deja turiștii vaccinați, fără a mai fi nevoie de un test PCR.
Grecia este una dintre principalele destinații pentru care optează românii când vine vorba de vacanța de vară. Persoanele care au deja 14 zile de la a doua doză de vaccin pot călători în statul elen fără carantină sau test PCR. Sezonul estival se va deschide oficial începând cu 14 mai.
Aceleași condiții le impune și Croația. Unele state, precum Muntenegru, cer doar ca a doua doză de vaccin să fie efectuată cu 7 zile înainte de intrare în țară.
Turiștii îndrăgostiți de insulele portugheze primesc o veste bună. Cei care sosesc în Insulele Azore și Madeira pot prezenta un certificat de vaccinare împotriva COVID-19. Azore este primul arhipelag din lume care are o populație complet vaccinată.
De asemenea, Slovacia a deschis deja granițele pentru cetăteții vaccinați de cel puțin 2 săptămâni cu un vaccin precum Pfizer sau Moderna, sau de cel putin o lună cu un ser precum AstraZeneca.
Islanda a anunțat încă din 18 martie că permite tuturor turiștilor care prezintă un pașaport de vaccinare să viziteze țara. Aceleași beneficii le au și turiștii care ajung în Georgia. Țara a fost declarată cea mai sigură destinație din vara anului 2020.
Alte state fac ultimele pregătiri pentru a primi turiștii pe bază de vaccin. Cipru va accepta turiștii vaccinați până în vară, cel mai probabil după 1 mai, cu condiția să aibă ambele doze de vaccin.
Spania intenționează să aibă pus la punct un sistem de primire a turiștilor străini pe baza unui pașaport de vaccinare până în iunie.
Thailanda va începe să elimine din restricții și să primească călătorii vaccinați începând cu 1 iulie, iar Germania ia în calcul mai multe beneficii pentru persoanele vaccinate complet.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii