În atenţia fermierilor din Alba care obţin venituri din activităţi agricole. Depuneți declarație de venit!
Potrivit prevederilor art.74 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice care în anul 2013 desfăşoară o activitate agricolă, definită potrivit legii, impusă pe bază de norme de venit, au obligaţia de a depune până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs, formularul 221 –„Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”.
“Deoarece în acest an data de 25 mai este zi nelucrătoare, termenul limită de depunere a declaraţiei va fi în acest caz 27 mai 2013, conform Codului de Procedură Civilă.
Au obligaţia de a depune declaraţia menţionată, persoanele fizice care, realizează, în mod individual, venituri din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din:
a) cultivarea produselor agricole vegetale;
b) exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea;
c) creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Declaraţia nu se depune pentru:
– persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică ce deţin cu orice titlu suprafeţe de teren destinate producţiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde precum şi pentru păşuni şi fâneţe naturale, destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii respectivi, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit şi a celor prevăzute la art.72 alin.(2) din Codul fiscal;
– contribuabilii arendatori, care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor supuse impunerii potrivit prevederilor Cap.IV “Venituri din cedarea folosinţei bunurilor” titlul III ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal;
– contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea în mod individual, în limitele stabilite potrivit tabelului prevăzut la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în cazul în care veniturile sunt obţinute din exploatarea bunurilor deţinute în comun sau în devălmăşie şi sunt atribuite conform punctului 14912 din Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Suprafeţele de teren/animalele respective sunt considerate din punct de vedere fiscal ca fiind incluse în patrimoniul personal şi generează venituri neimpozabile conform art.42 lit.g) din Codul fiscal;
– contribuabilii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.71 alin.(1) din Codul fiscal şi pentru care veniturile din activităţi agricole sunt impuse pe bază de normă de venit, după data de 25 mai a anului fiscal în care s-a produs evenimentul pentru veniturile realizate după 25 mai şi până la sfârşitul anului fiscal respectiv.
Modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a formularului 221 –„Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, sunt aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.476/2013, publicat în Monitorul Oficial nr.244/29.04.2013.
Declaraţia se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene:
è până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs, privind suprafaţa cultivată/cap de animal/familie de albine deţinută/deţinut la data declarării. În cazul contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care depun cu întârziere declaraţia pentru anul în curs, după data de 25 mai, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai;
è ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia depusă anterior, acesta completează şi depune o declaraţie rectificativă, situaţie în care se va înscrie „X” în căsuţa prevăzută în acest scop.
În situaţia în care intervin modificări privind structura suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărul de capete de animale/familii de albine, contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia rectificativă până la data de 25 mai a anului de raportare. Informaţiile înscrise în declaraţie vor viza suprafeţele cultivate/capete de animal/familii de albine deţinute la data depunerii declaraţiei rectificative.
Modificarea structurii suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărului de capete de animale/familii de albine, intervenite după data de 25 mai nu conduce la recalcularea normelor de venit.
Organul fiscal competent
1. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în mod individual, Declaraţia se completează în două exemplare:
– originalul se depune la:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.
– copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul/curatorul acestuia.
2. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, Declaraţia se completează în două exemplare:
– originalul se depune la organul fiscal la care asocierea este luată în evidenţă fiscală;
– copia se păstrează la domiciliul fiscal al asocierii, împreună cu celelalte documente privind activitatea acesteia.
Declaraţia se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de formular, şi se depune în format hârtie la:
– registratura organului fiscal;
– oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz”, se arată în comunicatul remis presei de DGFP Alba.
Declaraţia se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului sau poate fi descărcată de pe portalul ANAF, la adresa: www.anaf.ro/asistenţă contribuabili/formulare şi programe utile/toate formularele cu explicaţii.
Informaţii detaliate se pot obţine la:
– birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul DGFP Alba (tel. 0258 819.825) şi administratiilor finantelor publice municipale şi orăşeneşti din judeţ
– telefonic, la Centrul de asistenţă a contribuabililor, la nr.0314039160;
– accesând pagina de Internet, site-ul www.anaf.ro.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun