În 2017 cresc pensiile, teoretic! Punctul de pensie ajunge la 1.206,45 lei dacă va vrea viitorul parlament
În 2017 cresc pensiile, teoretic! Punctul de pensie ajunge la 1.206,45 lei dacă va vrea viitorul parlament
Valoarea punctului de pensie ar putea crește de două ori în anul 2017, astfel că pensionarii sistemului public ar urma să primească pensii mult mai mari decât în prezent. Măsura este cuprinsă într-un proiect de act normativ adoptat tacit de senatori, care are nevoie și de aprobarea deputaților. Propunerea legislativă pentru completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptată de Senat (prima Cameră sesizată) – s-a depășit termenul legal în care aceasta trebuia dezbătută și votată. Valoarea punctului de pensie ar urma să fie majorată semnificativ în cursul anului 2017, ceea ce s-ar traduce efectiv prin pensii mai mari în sistemul public.
Potrivit proiectului, valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 40% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv de 45% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 iulie 2017. Dar asta doar dacă proiectul de lege va fi aprobat de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Numai că este foarte puţin probabil ca acest vot să se petreacă în actuala legislatură. În prezent, valoarea punctului de pensie, ce se stabilește anual, este de 871,7 lei. Pentru a înțelege cum va crește punctul de pensie, luăm ca exemplu câștigul salarial mediu brut stabilit pentru anul 2016, de 2.681 de lei. Dacă acesta va rămâne neschimbat în 2017, punctul de pensie ar urma să fie de 1.072,40 lei – de la 1 ianuarie și de 1.206,45 lei – de la 1 iulie, ceea ce ar însemna o majorare cumulată de 334,75 de lei.
Citește și: Cum se acordă pensia pentru limită de vârstă
În acest an, punctul de pensie a crescut doar cu 41,5 lei față de 2015. În județul nostru, în evidențele Casei Județene de Pensii Alba se află 89.830 de pensionari, din care 89.777 sunt pensionari de asigurări sociale, iar 53 de persoane sunt pensionari IOVR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Chef Flaviu Tothăzan, din Alba Iulia, a lansat un grup dedicat celor care își doresc să gătească sănătos și gustos, fără să stea ore întregi în fața aragazului
Chef Flaviu Tothăzan, din Alba Iulia, a lansat un grup dedicat celor care își doresc să gătească sănătos și gustos, fără să stea ore întregi în fața aragazului Chef Flaviu Tothăzan, din Alba Iulia, își propune să te învețe cum să gătești sănătos și gustos fără a sta ore întregi în fața aragazului, cum să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria 2024. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ana 2024. Care este originea numelui pe care îl poartă mii de românce
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Ana 2024. URARI și felicitări de ”la mulți ani” pentru persoanele care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din cursul anului bisericesc
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Sfânta Maria Mică 2024: Ce nume sunt sărbatorite în 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
9 septembrie: Ziua Sfintei Ana, ocrotitoarea copiilor și a maternității. Ce nume se sărbătoresc