Impozitele şi taxele locuitorilor din Sebeş rămân la acelaşi nivel ca în 2016. Reducere de 9,99% pentru cei care plătesc integral până în 31 martie
Nici bine nu s-a trecut în noul an şi cetăţenii responsabili se gândesc deja la plata taxelor şi impozitelor. Cu alte cuvinte cei care vor să scape de grija datoriei la stat.
Taxele şi impozitele la nivelul municipiului Sebeş au fost la un nivel minim în 2016, conform Codului Fiscal şi procentelor date de acesta, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice (pentru care cota a fost de 1%). Este important de menţionat că impozitele şi taxele care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie sunt la acelaşi nivel în 2017 cu cele de anul trecut.
Modificări apar în grila de stabilire a impozitelor, în ceea ce priveşte zonarea. Dacă până acum la nivelul municipilui, zonele nu erau reglementate de nişte criterii gen locul unde se află proprietatea, de anul acesta a fost rezolvată şi problema aceasta, astfel încât Zona A este zona centrală a oraşului, mergându-se tot aşa până spre marginile oraşului, incluzând atât terenurile intravilane cât şi cele extravilane, respectându-se prevederile legislaţiei în vigoare. Au rezultat în acest mod situaţii în care impozitul pentru anumite persoane a fost micşorat.
“Exista un procedeu de a trece o stradă în zona A în condiţiile în care ea avea toate utilităţile. Ori lucrul acesta nu cred că trebuie să fie considerat astăzi, în 2017, un lux şi un lucru normal, să ai utilităţi, să locuieşti în condiţii decente, şi faptul că ai utilităţi şi o stradă asfaltată cumva să fie considerat o zonă A. Zona A este acea zonă în care avem cele mai multe instituţii, zona centrală, o zonă de atracţie, o zonă mai mare pentru toţi cei care au contact la instituţiile publice şi bine-nţeles şi zona comercială. A trece o stradă aflată la marginea municipiului Sebeş tot în zona A nu mi se pare corect, şi de aceea am considerat că aşa trebuie să gândim, am întocmit un sistem, l-am şi trecut prin consiliul local, aşa că din 2017 se va aplica”, a declarat Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeş.
Taxele şi impozitele la Sebeş vor putea fi încasate începând cu data de 16 ianuarie, în momentul de faţă lucrându-se la problemele de soft, armonizare şi recalculare în funcţie de zone. Până în data de 31 martie cei care plătesc integral şi nu au datorii restanţă vor beneficia şi de o reducere de 9,99 % pentru anul 2017. Pentru cei care au restanţe în acest moment, a fost iniţiat un proiect de hotărâre, care se aplică deja începând cu data de 1 ianuarie, şi care prevede scutirea de penalităţi şi majorări pentru sumele restante, dacă sunt achitate până la data de 31 martie. Toate aceste măsuri vor să vină în întâmpinarea cetăţenilor, pentru clarificarea unor probleme şi ajungerea la un punct zero în ceea ce priveşte datoria acumulată.
“Nu sunt foarte multe persoane cu datorii legate de taxe şi impozite, ci condiţionaţi de amenzile pentru neplata la timp. Legislaţia obligă ca atunci când o persoană fizică plăteşte la primărie, prima dată să i se ia amenda şi pe urmă impozitul, astfel că omul e de bună credinţă, crede că şi-a plătit impozitul şi de fapt i s-a luat la amendă, calculându-se aşadar şi penalităţi şi majorări. Pentru a rezolva această problemă am venit cu un astfel de proiect de hotărâre,” a mai precizat edilul municipiului .
Şi anul trecut Primăria a venit în sprijinul locuitorilor cu o astfel de facilitate, când printr-o hotărâre de Guvern şi persoanele juridice au beneficiat de această hotărâre, anul acesta ea limitându-se la persoanele fizice.
Aşadar, chiar dacă nu ne plac, taxele nu ne iartă. În plus românul are o vorbă înţeleaptă: decât să stai cu grijă, ai sau n-ai, faci un efort şi dai!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | DIICOT Alba Iulia: Bărbat reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii la percheziție
FOTO | DIICOT Alba Iulia: Bărbat reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii la percheziție Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, pe „Pielarul”, la Sebeș, CS Universitar Alba Iulia – Metalurgistul Cugir, un alt derby „de Alba”
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Sfânta Parascheva 2024. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 2 zile
FOTO: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 5-2 (3-0), în derby „de Alba”! Studenții, demonstrație de forță
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE SFÂNTA PARASCHIVA 2024. Cele mai inspirate, originale, amuzante mesaje, SMS-uri, urări şi felicitări de Sfânta Paraschiva
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 octombrie: Se năștea la Alba Iulia Laura Stoica, una dintre cele mai bune voci ale rockului românesc. Artista ar fi împlinit astăzi 57 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 octombrie: Ziua mondială a artritei. Afecţiunile musculo-scheletale reprezintă aproximativ 60% dintre problemele de sănătate la locul de muncă