Important pentru producătorii agricoli!
În vederea facilitării absorbţiei sprijinului financiar acordat prin HG nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi prin HG nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul agricultură ecologică (pentru perioada de conversie), a fost adoptată HG nr. 1303/2010 care aduce modificări şi completări, a anunţat Ioan Stanciu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Alba. Astfel, accesarea ajutoarelor specifice se poate face şli de către persoane fizice fără obligativitatea schimbării formei de organizare. De asemnenea, a treia etapă de depunere a cererilor la APIA se încheie abia în 21 ianuarie 2011. Totodată, producătorii înregistraţi în agricultura ecologică pot solicita organismelor de certificare şi inspecţie eliberarea certificatelor de confirmare a conversiei până la data de 21 ianuarie 2011, inclusiv.
Beneficiarii ajutorului specific sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale constituite conform O.G. nr.44/2008, active, înregistrate în fiecare an în sistemul de agricultură ecologică şi care se află sub un contract cu un organism de certificare şi inspecţie acreditat pe teritoriul UE şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]