Guvernul vrea reintroducerea MASTERATULUI la distanță, pe lângă alte prevederi. Ce schimbări vor apărea în sistem
Masteratul la distanță este prevăzut într-un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) lansat în dezbatere de Ministerul Educației. Proiectul de OUG modifică legea educației în 10 puncte, dar aduce și alte schimbări în afara celor la lege.
Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în contextul în care legea permite în prezent doar masterate cu frecvență și cu frecvență redusă. De remarcat că propunerea de a reveni la masterate la distanță – tip de învățământ care a atras pentru multe universități eticheta de “fabrici de diplome” – vine în același an în care Executivul pilotează masteratul didactic ca rută de formare a viitorilor profesori.
În ceea ce privește propunerile de modificare referitoare la învățământul superior, Ministerul Educației le dă universităților posibilitatea să organizeze online examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare – pentru anul universitar 2020 – 2021 – “în situația limitării sau suspendării activităților didactice”.
Universitățile vor folosi “metode didactice alternative de învățământ” până la începutul anului universitar 2021 – 2022, dacă se suspendă cursurile față în față. “Cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, în cadrul fișelor de pontaj, către responsabilii desemnați de conducerea facultăților/departamentelor, aspectele specifice pentru activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line”, prevede proiectul de OUG.
În această toamnă, admiterea la facultate, masterat, doctorat sau la postuniversitar “se poate desfășura și prin intermediul platformelor mijloacelor on-line”.
Ministerul recunoaște în norma didactică, prin acest OUG, toate activitățile desfășurate on-line în anul universitar 2020 – 2021 – activități didactice și de cercetare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat.
Proiectul de Ordonanță de Urgență introduce posibilitatea ca universitățile să organizeze și activități față în față: “Instituțiile de învățământ superior pot asigura desfășurarea activităților didactice care impun interacțiunea “față în față” cu respectarea normelor de siguranță sanitară stabilite de autoritățile de resort și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică”.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]