Guvernul pregătește MĂSURI de AUSTERITATE: Eliminarea sporului de 15% pentru condiții grele de muncă și reducerea numărului de ȘEFI
Guvernul pregătește MĂSURI de AUSTERITATE: Eliminarea sporului de 15% pentru condiții grele de muncă și reducerea numărului de ȘEFI
Guvernul pregătește diminuarea numărului de posturi din aparatul de stat, prin reducerea cu 50% din numărul de secretari de stat și înjumătățirea cabinetelor secretarilor de stat care rămân în sistem, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax. De asemenea, un alt proiect pentru eficientizarea resurselor bugetare privește eliminarea sporului de 15% pentru condiții grele și vătămătoare.
Eliminarea sporului de 15% pentru condiții grele și vătămătoare a fost decisă pe motiv că autoritățile au constatat că existau instituții unde angajații primeau acest spor doar pentru că aerul din București, de exemplu, este poluat.
Măsura nu va afecta medicii, profesorii, polițiștii sau magistrații, dar oficialii guvernamentali spun că pentru aceștia sporul va fi o sumă fixă și nu actualul procent de 15%. Măsura va fi discutată cu sindicatele în următoarea perioadă, scriu Mediafax și Agerpres.
Șefi mai puțini
Pe de altă parte, posturile vacante din sectorul bugetar vor fi blocate, cu excepţia Sănătăţii, Educaţiei și Poliţiei, potrivit Agerpres.
Reducerea cu 50% a secretarilor de stat nu va afecta instituțiile cu un singur secretar de stat, dar cele cu multe posturi de secretar de stat ar urma să piardă chiar mai mult de jumătate din numărul de secretari de stat.
Guvernul are în vedere și reglementarea numărului de posturi de conducere în aparatul central al statului. În prezent, numărul de posturi de conducere este limitat în cazul funcționarilor publici, unde posturi de conducere pot fi 12% din numărul total de angajați. Urmează ca reglementarea care se aplică funcționarilor publici să fie extinsă și la restul administrației centrale, cu excepția sănătatea sau poliția.
Măsura vizează unele compartimente conduse de șefi, dar cu un număr foarte mic de subordonați.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]
ANM trage un semnal de alarmă: Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]