Rămâi conectat

Ştirea zilei

Gripa face prima victimă din Alba: Bebeluș de 3 luni, decedat la Cluj. Alți doi copii mici sunt internați cu forme severe

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Gripa face prima victimă din Alba: Bebeluș de 3 luni, decedat la Cluj. Alți doi copii mici sunt internați cu forme severe

La solicitarea lui Nelu Fleșer, șef de serviciu în cadrul Instituției Prefectului Alba, dr. Daniela Popa Dreghici, director adjunct al DSP Alba, a prezentat situația îmbolnăvirilor de gripă la nivelul județului, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

„La nivel de județ, la această oră avem 4 cazuri confirmate de gripă, forme medii, fără decese. Din păcate, am avut 3 cazuri la copii sub un an, copii care nu pot fi vaccinați, și un caz de 3 luni a decedat, dar a fost confirmat doar printr-un test rapid. Ministerul Sănătății consideră că aceste teste rapide nu sunt concludente. Copilul a murit la Cluj, la Clinica de Pediatrie, și tot în Cluj mai avem un copil de un an și, de ieri, un copil de doi ani, cu forme severe.

Copiii fac forme severe, în special cei sub un an. În rest, formele au fost medii, toate cele 4 persoane au fost nevaccinate”, a declarat dr. Daniela Popa-Dreghici.

Ea a precizat că în județ au existat 19.640 de doze de vaccin antigripal, care s-au epuizat acum o săptămână, iar suplimentarea numărului de doze nu s-ar justifica, deoarece vârful epidemiei a trecut și vaccinul și-ar face efect după 2 – 3 săptămâni sau chiar o lună.

„Cele mai multe cazuri asemănătoare gripei, dar care nu s-au confirmat, însă sunt cazuri severe cu febră foarte mare, stare generală foarte proastă, dureri musculare, cu complicațiile ulterioare de pneumonie, le avem în zona Sebeș și Cugir, unde, ciudat, am vaccinat foarte bine. Zicem că am depășit faza critică, momentul critic, dar ne așteptăm să mai apară câteva cazuri, dar nu de speriat, suntem pregătiți”, a spus adjuncta DSP Alba.

Pe de altă parte, medicul Daniela Popa-Dreghici a arătat că numărul virozelor și pneumoniilor a crescut cu 64% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, din cauză că vremea nu a fost suficient de rece încât „să înghețe microbii”, motiv pentru care epidemia ar putea ajunge la final abia luna viitoare. Ea a fost felicitată de prefectul Dănuț Hălălai pentru implicarea în campania de vaccinare antigripală și faptul că de anul trecut, din august, nu s-au mai înregistrat cazuri de rujeolă în județul Alba ca urmare a acțiunilor preventive desfășurate împreună cu colegii din cadrul DSP Alba inclusiv în comunitățile de romi din județ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea