GREVĂ japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, la început de iunie: Ce revendicări au angajații
Sindicaliştii din sănătate vor declanşa din data de 7 iunie o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat, miercuri, Federaţia Sanitas, relatează Agerpres.
„Consiliul Naţional a decis că Sanitas va menţine o presiune continuă asupra autorităţilor decidente, ca avertisment că membrii noştri nu mai acceptă amânări sau soluţii parţiale la revendicările sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială, astfel: continuarea referendumului în rândul membrilor noştri de sindicat referitor la desfăşurarea acţiunilor de protest; 7 iunie – declanşarea grevei japoneze în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, grevă fără întreruperea activităţii până la rezolvarea revendicărilor Sanitas; continuarea negocierilor cu factorii de decizie”, au scris reprezentanţii Sanitas pe Facebook.
Citește și: Greva profesorilor: Ordonanță pentru salariile din învățământ, „ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele”
De asemenea, sindicaliştii vor analiza permanent stadiului implementării soluţiilor asumate de partea guvernamentală şi stabilirea tipului şi a calendarului de acţiuni ce se impun în raport cu rezultatele obţinute.
Potrivit sursei citate, liderii Sanitas judeţeni prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional din data de 31 mai a.c., reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din sănătate şi asistenţă socială, au analizat rezultatele negocierilor din ultimele zile purtate de echipa federaţiei din sănătate cu premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Astfel, Consiliul Naţional a luat act de faptul că autorităţile, la presiunea Sanitas şi prin negociere directă cu reprezentanţii federaţiei, au identificat soluţii funcţionale care pot conduce la rezolvarea, în perioada imediat următoare, a revendicărilor sindicaliştilor. Acestea vizează: deblocarea angajărilor în cele două sisteme; alocarea sumelor necesare pentru a asigura plata voucherelor de vacanţă pentru toţi angajaţii; adoptarea în perioada imediat următoare a unui act normativ care să asigure atingerea salariului de bază maxim prevăzut în Anexa II la Legea 153/2017 pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă socială.
Sindicaliştii mai solicită revizuirea ierarhiei pentru toate funcţiile din sănătate, implicit reaşezarea asistentului medical în grila de salarizare cuprinsă în noua Lege a salarizării bugetare; recunoaşterea rolului asistenţilor medicali în funcţionarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare; finalizarea negocierilor şi semnarea CCM la nivelul sectorului de negociere colectivă Sănătate; garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT Tribunalul București analizează luni solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv dispus în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, cercetat pentru înșelăciune într-un dosar cu un prejudiciu estimat […]
26-28 octombrie 2026 | Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h
Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h România intră sub incidența unui episod de vreme severă, cu precipitații mixte la altitudini mari, ninsori care vor depune până la 15 centimetri de zăpadă și ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni. Vântul va sufla cu […]
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]

