Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Gențile pentru femei, accesorii mereu la modă care ne fac să strălucim

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Oricât de multe genți am avea, mereu avem acel sentiment că acestea niciodată nu vor fi suficiente dat fiind faptul că fiecare model de geantă în parte are o poveste proprie. Indiferent de sezon, mereu va exista acel model de geantă care va reuși să ne fure privirea, fapt pentru care gențile au devenit de departe unele dintre cele mai îndrăgite accesorii de către femei. Mai mult decât atât, toamna este unul dintre sezoanele cele mai pretențioase atunci când vine vorba despre ținute, fapt pentru care o geantă poate acorda oricărei ținute din acest sezon un plus de eleganță.

geantaPentru că gențile sunt cele mai bune prietene ale femeilor și pentru simplul fapt că o geantă spune o mulțime de lucruri despre posesoare, o astfel de alegere reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru femei în acest sezon. Deși toamna este un sezon ceva mai restrictiv și puțin mai sobru spre deosebire de vară, acest lucru nu înseamnă că ținutele special create pentru acest sezon nu ne pot face să arătăm splendid în orice circumstanță. Mai mult decât atât, alegerea unei genți corespunzătoare este elementul care va oferi continuitate unei ținute.

Gențile pentru femei au devenit accesorii de bază pentru majoritatea femeilor dat fiind faptul că pe lângă aportul estetic, acestea sunt totodată și accesorii deosebit de practice. Cel mai important aspect al unei genți pentru femei este reprezentat însă de modul în care aceasta arată. Pentru că vorbim despre toamnă, cu siguranță atenția noastră ar trebui să fie focusată pe culori mai puțin stridente cum ar fi maro, negru sau gri. Desigur că acestea sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le avem la acest capitol.

În privința formei, gențile potrivite pentru acest sezon sunt fără îndoială gențile de tip sac sau pungă. Acestea se pot combina cu ușurință cu aproape orice ținută specifică acestui sezon și în plus sunt și deosebit de încăpătoare.

Materialul joacă un rol fundamental pentru tot ceea ce înseamnă aportul estetic al unei genți. Experții în modă ne recomandă pielea naturală întotdeauna datorită calității, aspectului dar și rezistenței în timp a acesteia. Desigur că avem la dispoziție și numeroase alte materiale atunci când vorbim despre genți, însă pielea naturală rămâne una dintre alegerile de top.

„Gențile din piele naturală au avut întotdeauna un aport estetic mai aparte spre deosebire de alte materiale din care sunt confecționate astăzi gențile, fapt pentru care tot mai multe femei își completează garderoba cu modele de genți din piele care mai de care mai extravagante. Gențile de piele naturală sunt fără îndoială vedetele acestui sezon dat fiind faptul că le putem combina cu ușurință cu majoritatea ținutelor aflate în tendințe în această perioadă a anului” a declarat Filimon Marius, administrator al magazinului Peloro.ro.

Nu în ultimul rând însă, o geantă pentru femei trebuie să aibă acel ceva, acel lucru care reușește să contureze cel mai bine personalitatea fiecăreia dintre noi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea