Joi, 5 decembrie 2013 se va desfășura la Alba Iulia Gala Voluntarilor din Județul Alba.
Potrivit organizatorilor, „evenimentul marchează Ziua Internațională a Voluntariatului și este dedicat, recunoaşterii pe plan local a voluntarilor, proiectelor de voluntariat și coordonatorilor de voluntari și marchează încununarea activităților de voluntariat organizate în județul nostru în anul 2013.
Începând cu data de 11 noiembrie 2013, timp de 2 săptămâni, s-au făcut nominalizări din partea organizaţiilor non-guvernamentale și a instituţiilor publice care lucrează cu voluntari şi implementează proiecte de voluntariat, pentru cele 15 categorii de concurs.
Gala Voluntarilor va avea loc la Alba Iulia în data de 5 decembrie 2013, ora 18.00, la Sala Unirii şi este organizată de Centrul Județean de Voluntariat Alba, cu sprijinul Federației VOLUM.”
foto: Gala Voluntarilor editia 2012