FOTO| Ziua Femeii, sărbătorită de doamnele și domnișoarele din PSD Alba, cu trei zile mai devreme, la Sala de evenimente Esensy
Sala de evenimente Esensy din Alba Iulia a fost locul de petrecere al doamnelor și domnișoarelor din PSD Alba care au dus tradiția mai departe și s-au întâlnit și în acest an, într-un număr mai restrâns, pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii.
OFSD Alba s-a întrunit, joi, cu trei zile mai devreme, dat fiind programul încărcat pe care îl au în weekend, o parte din ele urmând să participe și la evenimentul ”Pact pentru demnitatea femeii”, sâmbătă, 7 martie, la București.
Alături de doamne și domnișoare a fost prezentă și conducerea PSD Alba, Ioan Dîrzu, urându-le și în acest an succes pe plan personal și profesional. De la eveniment nu au lipsit nici cei denumiți ”lupii tineri” ai PSD-ului care au avut amenajată o masă în apropierea ringului de dans.
Petrecerea dedicată femeii nu a durat până în zorii zilei pentru că astăzi, 6 martie, este o nouă zi de muncă, însă doamnele și domnișoarele vor mai avea și alte ocazii de socializare.
Duminică, 8 Martie, fetele care se plimbă pe arterele principale ale municipiului Alba Iulia au mari șanse să-i întâlnească pe ”lupii tineri” care le vor înmâna și în acest an câte un trandafir, simbolul partidelor social-democrate.
(D.S.)
[nggallery id=105]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. PROGRAMUL
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Programul Cetatea Alba Carolina – Latura de Vest devine, în 4 și 5 iulie 2025, scena unde tinerii muzicieni își vor scrie propria poveste. Festivalul Praetorian Gates, cel mai tânăr festival rock din […]
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina OverBurn este un nume tot mai des regăsit in industria „metalului greu” din România. Citește și: Sute de persoane au participat la primul eveniment […]
VIDEO | Cântărețul Cătălin Milea, apariții la două emisiuni, la București. Aiudeanul a lansat și un nou videoclip
Cântărețul Cătălin Milea, apariții la două emisiuni, la București. Aiudeanul a lansat și un nou videoclip Cântărețul aiudean Cătălin Milea, cunoscut ca Paulo, pare de neoprit în drumul spre realizarea celui mai mare vis al său: acela de a cânta și de a aduce bucurie în viața oamenilor prin piesele compuse chiar de el. Sezonul […]