FOTO VIDEO| Sărbătoare în curtea Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa”: Elevii clasei a XII-a au avut parte de ceremonia de sfârșit de an școlar
Sărbătoare în curtea Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa”: Elevii clasei a XII-a au avut parte de ceremonia de sfârșit de an școlar
A fost mare sărbătoare astăzi, 26 mai 2022, în curtea Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia. Absolvenții clasei a XII-a s-au bucurat de ceremonia de final de an, în compania profesorilor și a părinților.
Îmbrăcați festiv, aceștia au ascultat versurile „Gaudeamus Igitur”, urmate de discursul adresat acestora, de către conducerea școlii.
În câteva săptămâni, pe 10 iunie, se încheie cursurile pentru majoritatea elevilor și copiilor din sistemul educațional din România, potrivit calendarului oficial al anului școlar 2021-2022.
Pentru un număr semnificativ de elevi, cei din ani terminali, cei din învățământul profesional și din școlile postliceale și de maiștri – cursurile se vor termina fie mai devreme, fie cu câteva săptămâni mai târziu. Cei care studiază pentru calificarea “asistent medical generalist” sunt ultimii care pleacă în vacanță, peste aproape trei luni.
Concret, cei mai mulți elevi vor merge la școală până pe 10 iunie. Este vorba despre copiii de grădiniță, elevii din învățământul primar, toți elevii din clasele V-VII, toți elevii din clasele IX-XI de la liceu.
Există însă excepții semnificative. Astfel:
- Elevii din clasa a XII-a/a XIII-a încheie cursurile pe 27 mai – Probele de Bacalaureat 2022 au loc în perioada 6-23 iunie
- Elevii din clasa a VIII-a încheie cursurile pe 3 iunie – Evaluarea Națională 2022 are loc pe 14-17 iunie
- Pentru grupele de grădiniță și celelalte clase (școala primară, clasele a V-a – a VII-a și a IX-a – a XI-a), cursurile se încheie pe 10 iunie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]