Cultură Educație

FOTO/ VIDEO| „Recitindu-l pe Eminescu”: Recitaluri, audiţii şi expoziţii realizate de elevii Colegiului „HCC” din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Elevii Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia au organizat evenimentul „Recitindu-l pe Eminescu”, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la naşterea celui mai mare poet român.

Petrecerea Divorțaților

De la ora 13.00, în sala de festivităţi a instituţiei de învăţământ elevii claselor XI-a şi a XII-a au susţinut recitaluri, momente muzicale, literale şi artistice în memoria poetului naţional al României. Profesorul Silviu Mihăilă a vorbit apoi celor din ultimii ani din învăţământul preuniversitar despre „De ce să citim creaţia eminesciană? Premisă pentru un nou Eminescu”.

La eveniment au fost invitaţi pe lângă dascăli, părinţi şi bunici ai elevilor reprezentanţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, conf. univ. dr. Diana Câmpan, profesorul Cornel Nistea (redactor al revistei „Discobolul” şi membru în conducerea USR, filiala Alba-Hunedoara), prof Mioara Pop, director al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba.

[nggallery id=1002]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | Decoruri, păpuși și costume din spectacolele Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, în lumina reflectoarelor la Bienala de Scenografie București 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Decoruri, păpuși și costume din spectacolele Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, în lumina reflectoarelor la Bienala de Scenografie București 2026 Decoruri, păpuși și costume din spectacolele „Ursul păcălit de vulpe” și „Cei trei purceluși”, create de scenograful Bajkó Attila, vor reprezenta Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia la cea de-a doua ediție […]

Citește mai mult

Cultură Educație

15 octombrie 2026 | Expoziția de panouri „Ars Restaurandi. Between Science and Art. Three Decades of Conservation, Restoration and Training”, la Depozitul de Ceramică Veche, pe latura de nord a fortificației bastionare de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

15 octombrie 2026 | Expoziția de panouri „Ars Restaurandi. Between Science and Art. Three Decades of Conservation, Restoration and Training”, la Depozitul de Ceramică Veche, pe latura de nord a fortificației bastionare de la Alba Iulia Centrul Național de Conservare și Restaurare – MNUAI, în colaborare cu Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză Vineri, 2 octombrie 2026, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș s-a desfășurat o întâlnire culturală cu traducătorul integralei liricii lui Lucian Blaga în limba franceză, Jean Poncet. În public s-au remarcat elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș și ai Liceului Tehnologic […]

Citește mai mult