În comuna Șugag, astăzi, chiar în mijlocul sărbătorilor, a nins ca în povești. Drumul spre munte e acoperit de zăpadă proaspătă, iar brazii sunt împodobiți de sus până jos în alb.
Odată ajuns aici, te reîntorci în lumea copilăriei, când iarna pare desprinsă dintr-un basm, cu fulgi mari care împânzesc tot cerul, așternându-se într-un covor pufos, pe tot întinsul peisajului.