FOTO, VIDEO. INCENDIU la un autoturism în localitatea Ighiu. Pompierii au găsit o persoană carbonizată
Pompierii din Alba Iulia au intervenit duminică, în jurul orei 11.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în localitatea Ighiu, județul Alba.
Potrivit ISU Alba, după stingerea incendiului, s-a constatat că în mașină, pe bancheta din spate, se afla o persoană carbonizată. La fața locului se fac cercetări pentru stabilirea cauzei.
UPDATE: Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 54 de ani.
Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă, însă după primele date nu este vorba de o crimă.
”Din primele date nu există suspiciuni de crimă și nici de sinucidere”, potrivit anchetatorilor.
De asemenea, cadavrul urmează să fie transportat la medicina legală în vederea efectuării necropsiei.
UPDATE 1: Autoturismul, un Opel Corsa, a ars în curtea unei case ce aparține bisericii reformate. Din primele date, bărbatul care a murit ar fi un cetățean belgian care locuiește în Cluj-Napoca.
Casa se află la nr. 400, în localitatea Ighiu.
La fața locului au intervenit cinci subofițeri cu o autospecială, potrivit ISU Alba.
Revenim cu amănunte.
[nggallery id=4915]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]