Actualitate
FOTO VIDEO| Convoaiele cu tehnică militară SUA au intrat în România: Traseul în drum spre Mihail Kogălniceanu
FOTO VIDEO| Convoaiele cu tehnică militară SUA au intrat în România: Traseul în drum spre Mihail Kogălniceanu
Ministerul Apărării anunţă, joi, că primele convoaie cu tehnica militară SUA care fac parte din Task Force (TF) Cougar sunt în drum spre Mihail Kogălniceanu. Pe traseul, convoiul va fi însoţit de Poliţia Militară. Tehnica de luptă, după intrarea în ţară, convoiul s-a regrupat într-o parcare din apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădac
”Chiar în aceste momente, convoaiele cu tehnică militară SUA sunt în drum spre Mihail Kogălniceanu. Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Mihail Kogălniceanu”, anunţă, joi dimineaţă, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.
Tehnica militară a intrat în ţară miercuri seară, în jurul orei 22.00, iar după trecerea frontierei convoiul s-a regrupat într-o parcare din apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
sursa: news.ro

Actualitate
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
Mihaela Bilic recomandă întărirea sistemului imunitar pentru a ne proteja în sezonul rece, scrie romaniatv.net. O metodă bună și ieftină sunt vitaminele, susține specialistul.
”Sunt două tipuri de vitamine, unele care se dizolvă în grăsime (liposolubile): A, D și E. Sunt cele cu care corpul poate face depozite. Deci organismul are grijă de partea aceasta, deci nu trebuie să luăm suplimente prea multe pentru că există riscul de acumulare prea mare şi atunci mai rău stricăm decât beneficiem de prezenţa lor. Ele sunt antioxidante.
Celelalte vitamine sunt hidrosolubile, se dizolvă în apă: grupul de vitamine B și vitamina C. B-urile se găsesc în toate alimentele, B-12 se găsesc doar în produsele de origine animală. Nu avem voie să fim vegetarieni, mai ales când e vorba de copii. În schimb, vitamina C se elimină rapid, în fructe și legume, la 48 de h după cules scade la jumătate. Așa că nu ar fi rău în această perioadă să luăm un strop de supliment pentru imunitate, asta înseamnă cam 1 gram pe zi măcar o lună”, a declarat Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic: Stresul și alimentația afectează sistemul imunitar
Nutriționistul Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă cu privire la stresul zilnic și alimentația pe care o adoptăm. Specialistul susține că sistemul imunitar poate fi afectat.
”La nivelul intestinului, la nivelul acestei microbiote despre care vorbim, zahărul are rol negativ. Stresul și alimentația afectează sistemul imunitar. Microbiota a fost definită ca un organ de sine stătător. Microbiota înseamnă miliarde de bacterii cu care noi conviețuim. Două kilograme din greutatea unui om de 60 de kilograme sunt reprezentate din bacteriile acestea benefice care ne populează organismul. Dacă nu ținem cont de aceste bacterii, atunci ne scade imunitatea și rezistența la boli. Acest „organ” imunitar”. 70% din imunitatea noastră trăieşte în intestin. Organismul nostru e populat cu aceste bacterii, dacă noi nu le hrănim nu mai aveam această armată biologică ce ne apără.
Noi ne naştem sterili la nivelul intestinului. Copilul trebuie să intre în contact cu cât mai multe alimente diferite. Trebuie să aibă contact cu 15 alimente, zilnic. Avem o alimentaţie plină şi sănătoasă, dar câteodată,mai ales după un tratament cu antibiotice, avem nevoie de aceste suplimente ca să întregim culturile bacteriene care au fost distruse. Suplimentele cu acele probiotice sunt cele mai benefice metode de a ne dezvolta şi a ne întări imunitatea pentru că nu au niciun efect secundar.
Noi le dăm în ideea în care o parte din acele bacterii se vor coloniza, vor rămâne în intestin pentru că inclusiv cu vârsta diversitatea acestor bacterii benefice scade din cauza vârstei, din cauza stresului. Stresul, pe lângă zahăr şi o alimentaţie excesiv de bogată în proteine şi săracă în carbohidraţi pentru că mor de foame dacă nu le hrănim. Nu realizăm că carbohidraţii ne hrănesc aceste bacterii, avem stresul, antibioticele. Tot ce aducem în intestin ne dezechilibrează această microbiotă. Produsele care fermentează sunt foarte benefice. Avem borşul, drojdia, care la fel sunt foarte bune”, a declarat Mihaela Bilic, la ”Vorbeşte lumea”.
Sursa: dcnews.ro
Actualitate
Bărbat din Cricău, cu dosar PENAL după ce și-ar fi agresat concubina: Îi este interzis să se apropie de ea
La data de 21 mai 2022, în jurul orei 23,15, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o locuință de pe raza comunei Cricău, unde a fost semnalată o faptă de violență în familie.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, și-ar fi agresat concubina.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de bărbat, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de femeie.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Actualitate
Se trece la „optimizarea fiscală” în România: Ce presupune aceasta
PNL şi UDMR fac front comun împotriva ideii de introducere a unui impozit progresiv. Cel puţin, până în vara lui 2023 acest subiect este închis în Coaliţia de guvernare.
Ce a rămas, însă pe masă Executivului, în analiză, este acea optimizare fiscală pentru a creşte gradul de Colectare. PSD este de acord cu solutia, dar atentioneaza ca oricum in acest moment in Romania nu mai avem de mult cota unica de impozitare si ca o discutia pe aceasta tema trebuie sa aiba loc tinand cont de ceea ce se intampla in toata Europa.
Optimizare fiscala inseamna o reviziunire a modului de impozitare a veneiturilor: propuneri de imbunatatire a colectarii taxelor
PNL si UDMR fac front comun si sustin ca anul acestea sa nu existe o discutie pe aceasta tema. Ei vor ca Ministerul de Finante trebuie sa vina cu o optimizare fiscala, cu noi propuneri pentru taxe si impuneri fiscale care sa imbuanateasca colectarea.
In urm 2 saptamani specialistii de la Ministerul Finantelor urmeaza sa vina cu propuneri pe masa prim- ministrului.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a atentionat in dese randuri in ultimele saptamani ca nu se doreste o bruscare a sistemului de taxe si impozite, dar ca o discutie despre cota unica de impozitare vs cota diferentiata de impozitare trebuie sa aiba loc in Romania in acord cu trendul european.
-
Actualitateacum 37 de minute
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
-
Sportacum 18 ore
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei
-
Sportacum 21 de ore
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
-
Actualitateacum 4 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
-
Actualitateacum 20 de ore
CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit
-
Sportacum 20 de ore
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș 5-0 (3-0) | Iarăși eșec drastic pentru “Soda dragă”, în criză de 5 jocuri!
-
Actualitateacum 24 de ore
Majorarea salariilor cu 200 de lei, bani neimpozabili: Care sunt categoriile de angajați care nu pot beneficia
-
Actualitateacum 19 ore
Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
FOTO VIDEO| Festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”, locul din Alba în care pasionații de aeromodelism s-au întâlnit pentru 3 zile. „Oricine poate învăța să zboare”
-
Curier Județeanacum 21 de ore
FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, prezenți la BSDA 2022: Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi private
-
Actualitateacum 8 ore
OMS se reunește de urgență, din cauza virusului variola maimuței