Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| TRAGEDIE pe o șosea din Olt: Patru persoane DECEDATE și trei răniți grav după un impact devastator

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO| TRAGEDIE pe o șosea din Olt: Patru persoane DECEDATE și trei răniți grav după un impact devastator

Un accident deosebit de grav a avut loc marţi seară, pe Drumul European 574, în zona localităţii Jitaru. Au fost implicate şapte persoane, iar primele date arată că patru dintre acestea au murit.

”Accident rutier pe Drumul European 574, în zona localităţii Jitaru, din primele datele sunt implicate două autoturisme, în care se aflau şapte persoane. Posibil patru persoane decedate”, a transmis, marţi seară, ISU Olt.

Toate victimele sunt adulţi

Sursa citată a precizat că toate victimele sunt adulţi.

ISU Olt a precizat că la faţa locului acţionează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare şi două autospeciale pentru primă intervenţie şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

La rândul lor, poliţiştii au precizat că au demarat cercetările, iar traficul în zonă este complet blocat.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing

Ziarul Unirea

Publicat

în

În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea