O comună din județul Alba, și ne referim la Scărișoara, se confruntă cu o problemă de-a dreptul îngrijorătoare: este invadată zilnic de turme de porci mistreți!
Animalele sălbatice intră chiar în curțile localnicilor, unde provoacă stricăciuni. Mai multe gospodării au fost afectate până acum de turmele de mistreți.
Un cititor al ziarulunirea.ro ne-a scris, în speranța că astfel, poate, se rezolvă necazurile unei întregi comunități.
”Situație de neimaginat în comuna Scărișoara,unde mistreții distrug absolut tot ce au semănat oamenii și culturi și terenuri. Le e frică să mai iasă din case noaptea, deoarece sunt în turme! Rușine sa le fie celor de la fondul de vânătoare care îi aduc, îi cresc și îi lasă brambura pe terenurile și gospodăriile cetățenilor! Oamenii spun că așa nu se mai poate și că dacă nu fac ceva să îi țină sub control vor găsi ei soluții să își apere terenurile și gospodăriile de nenorocirile provocate de mistreți”, ne-a scris cititorul nostru.