Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Start pentru proiectul cultural „Stagiunea cu Skepsis 2022”!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Start pentru proiectul cultural „Stagiunea cu Skepsis 2022”!

Joi, 24.02.2022, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Grupul Skepsis deschide proiectul cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2022” cu spectacolul URSUL, după A.P.Cehov.

Anul 2022 este unul deosebit pentru Grupul Skepsis, marcând 20 de ani de activitate. Ne propunem așadar ca pe parcursul acestui an să prezentăm publicului spectacole din repertoriu care au avut o semnificație sau o importanță specială pentru evoluția grupului.

Vă invităm alături de noi la un spectacol despre trecut și prezent, despre prejudecăți și despre urmărirea propriului interes, dar și despre sentimente și gânduri profunde, un joc în care fiecare personaj are o luptă de purtat cu ceilalți, cu lumea, dar și cu sine însuși. O vizită neașteptată ne tulbură liniștea sau ne schimbă viața? …

Elit - Gustul Desăvârșit

Spectacolul URSUL, după A.P.Cehov a fost prezentat pentru prima dată publicului în primăvara anului 2002, fiind al doilea spectacol de teatru pregătit și organizat de Grupul Skepsis în Alba Iulia și conferind astfel continuitate grupului. Prin intriga, personajele și relațiile care se dezvoltă, surprinzând însă fin și subtil spiritul și emoția teatrului realist cehovian, spectacolul a rămas în repertoriul grupului fiind rejucat de multe ori de atunci. Spectacolul URSUL a adus și primul premiu – pentru Originalitate –  primit de Grupul Skepsis la un festival național de teatru cu caracter competitiv.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea legislației în vigoare care condiționează organizarea de spectacole în perioada stării de alertă. Grupul Skepsis va pune la dispoziția spectatorilor un număr fix de invitații care pot fi obținute gratuit, la cerere, de la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, începând de Marți, 22.02.2022 între orele 10.00-20.00. La finalul spectacolului publicul poate face donații pentru susținerea proiectelor culturale și artistice ale grupului.

Spectacolul este prezentat în cadrul proiectului ”Stagiunea cu Skepsis 2022” – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis dezvoltă colaborări artistice cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Proiectul este realizat în partenriat cu: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultura a Studentilor Alba Iulia; Fundaţia ”Inter Art” Aiud; Crucea Roșie Română – filiala Alba;

În baza H.G. nr. 171 / 03.02.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19, accesul publicului va fi limitat la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea măștii de protecție. Persoanele cu vârsta de peste 12 ani au acces în sala de spectacol cu îndeplinirea următoarelor condiții:

  • sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test rapid antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore;
  • se află în perioada cuprinsă între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
  • Testele antigen rapide efectuate de acasă (inclusiv cele de salivă) nu sunt valabile pentru accesul la spectacole.
  • Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Lucrări de modernizare la Școala Generală din localitatea Întregalde: Investiție de peste 1.8 milioane de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare la Școala Generală din localitatea Întregalde: Investiție de peste 1.8 milioane de lei

Primăria comunei Întregalde a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru proiectare și execuție în cadrul proiectului „Modernizare Școala Generală din localitatea Întregalde”. Valoarea totală estimată a investiției este de 1.867.653,59 de lei.

Obiectivul specific al investiției constă în modernizarea clădirii școlii generale din localitatea Întregalde, cu scopul de a oferi elevilor din comună, condiții mai bune prin accesul la servicii de învîțîmânt de înaltă calitate. Principalul obiectiv al prezentei documentații este de a analiza principalele caracteristici și indicatori tehnici, financiari și economici ai investiției care asigură o utilizare eficientă și rațională a capitalului și resurselor pentru satisfacerea nevoilor de modernizare a clădirii școlii generale din localitatea Întregalde prin:

• Creșterea eficienței energetice a clădirii în scopul reducerii emisiilor de carbon prin sprijinirea eficienței energetice, a gestionarii inteligente a energiei și a utilizării energiei regenerabile în clădirile publice;
• Îmbunătățirea performanțelor energetice a clădirii școlii generale din localitatea Intregalde;
• Reducerea consumului termic;

Elit - Gustul Desăvârșit

Se dorește realizarea lucrărilor de reabilitare generală și asigurarea obiectivului pentru funcțiunile reconsiderate, îmbunătățite. Măsurile de reducere a riscului seismic la nivelul podului și șarpantei deoarece această zonă de clădire nu satisface nivelul de performanță corespunzător obiectivului stabilit de standardele în vigoare.

Pentru asigurarea unui nivel de protecție antiseismică a acestei zone analizată se impun noi lucrări de reparații cu menținerea sistemului structural existent, prin eliminarea cauzelor degradărilor și realizarea condițiilor de durabilitate a intervențiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Policlinica din Ocna Mureș va fi renovată: Licitație în SEAP pentru servicii de proiectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș va fi renovată: Licitație în SEAP pentru servicii de proiectare

Primăria orașului Ocna Mureș a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru proiectul intitulat „Renovarea energetică a Policlinicii din orașul Ocna Mureș”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 191.524,85 lei, fără TVA.

Realizarea lucrărilor de intervenție au drept scop creșterea performanței energetice a clădirii, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzire, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localităților.

Elit - Gustul Desăvârșit

Obiectivul specific:

• Îmbunătățirea condițiilor de confort interior;
• Reducerea consumurilor energetice;
• Reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire și apă caldă menajeră;
• Reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie;
• Eficienți zarea modalității de organizare prin crearea de condiții optime;
• Creșterea gradului de implicare a populației, conducând la utilizarea eficientă a resurselor de energie. în conformitate cu Strategia Europeană 2020.
• Asigurarea contribuției la îndeplinirea indicatorului de utilizare eficientă a resurselor de energie, de gestionare inteligentă a energici și a inlocuirii energiei din surse neregenerabile cu energie din surse regenerabile.

Lucrările de intervenție

• Izolarea termică a fațadei – parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată;
• Izolarea termică a fațadei – parte opacă, prin termoizolarea pereților exteriori, cu o grosime a termoizolației de 20 cm;
• Izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel la acoperișul tip șarpantă cu o grosime a termoizolației de 30 cm;
• Izolarea termică a planșeului peste subsol:
• Se propune izolarea termică a planșeului peste subsol prin termoizolarea acestuia cu sisteme termoizolante, cu o grosime a termoizolației de 10 cm.
• Soluții de ventilare naturală prin introducerea grilelor pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă;
• Reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate;
• înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare/prezență;
• Puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și a tubulaturii încastrată pentru cablurile electrice, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice;
• Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei: sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse de energie regenerabilă , instalații cu captatoare solare termice, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră etc;
• Repararea/refacerea instalației de distribuție a agentului termic între punctul de racord și planșeul peste subsol/canal termic, inclusiv izolarea termică a acesteia, în scopul reducerii pierderilor termice și de agent termic/apă caldă, precum și montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare și a robinetelor de presiune diferențială la baza coloanelor de încălzire în scopul creșterii eficienței sistemului de încălzire prin autoreglarea termohidraulică a rețelei;
• înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare;
• înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru încălzire;
• înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru apă caldă de consum;
• înlocuirea centralei termice proprii, în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor echivalent CO2;
• Montarea sistemelor/echipamentelor de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii – unități individuale cu comandă locală.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT pe DN75, la Albac: Un bărbat din Călan a pierdut controlul asupra motocicletei și a intrat într-un cap de pod

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un accident a avut loc sâmbătă, 23 septembrie, pe DN75, la Albac. Un bărbat din Călan a pierdut controlul asupra motocicletei și a intrat într-un cap de pod.

La data de 23 septembrie 2023, în jurul orei 14.10, un bărbat de 31 de ani, din Călan, județul Hunedoara, în timp ce circula cu o motocicletă pe DN 75, pe raza localității Albac, a pierdut controlul asupra acesteia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Elit - Gustul Desăvârșit

În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Foto: arhivă


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare