Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Spațiu special destinat copiilor care își vizitează părintele deținut, amenajat la Penitenciarul din Aiud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Odată cu repararea și recompartimentarea cladirii în care se acordă vizite persoanelor custodiate în Penitenciarul Aiud, a fost amenajat un spațiu adaptat vârstei copilăriei, urmărindu-se creşterea gradului de confort al copilului pe durata vizitei şi, implicit, la o îmbunătăţire a relaţionării cu părintele deţinut.

”Scopul proiectului este de a sprijini procesul de reintegrare socială a deţinuţilor aflaţi în custodia penitenciarului care au şi calitatea de părinţi, prin facilitarea unei mai bune relaţionări cu mediul de suport, în special cu proprii copii. Activitatea se subscrie programului amplu de îmbunățățire a condițiilor de detenție și de muncă derulat la nivelul întregului sistem penitenciar românesc”, precizează reprezentantul penitenciarului.

Dreptul la vizită contribuie la păstrarea unei legături nemijlocite între deţinut şi persoanele apropiate, de regulă soţia / partenera de viaţă şi copii, fiind, în acelaşi timp, unul dintre cei mai importanţi factori de echilibru interior pentru persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.

Spaţiul în care se acordă vizita fără dispozitiv de separare reprezintă pentru copiii deţinuţilor singurul loc pe care îl vor asocia părintelui, cel puţin pe durata executării pedepsei de către acesta.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Lucrări de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic: Procedură de achiziție directă lansată de Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic: Procedură de achiziție directă lansată de Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a lansat procedura de achiziție directă a lucrărilor de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic din Alba Iulia.  Autoritatea contractantă are dreptul, conform legii, de a achizișiona direct produse […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea